Cioloș contestă legea plagiatelor la CCR
Guvernul a anunţat că a atacat la Curtea Constituţională a României (CCR) Legea plagiatelor. Actul normativ aprobat în urmă cu câteva zile de Parlament a modificat ordonanţa de urgenţă a Guvernului astfel încât lucrările de doctorat plagiate să fie judecate doar de universităţile care le-au emis. Premierul Dacian Cioloş s-a arătat dezamăgit de votul parlamentarilor, la ultima şedinţă de guvern.
„Sesizarea a fost făcută în urmă cu câteva minute, înainte de sfârşitul programului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
Pe 10 octombrie, senatorii au decis: titlul de doctor poate fi retras doar de universitatea care l-a acordat, iar Consiliul de Atestare a Diplomelor poate interveni doar ca instanţă ultimă de recurs. Parlamentul a respins astfel cererea de reexaminare a ordonanţei privind doctoratele, înaintată de preşedintele Klaus Iohannis.
Acuzaţiile de plagiat vor fi verificate de către universităţile care au emis doctoratele.
O persoană care e descoperită că a plagiat va putea renunţa la doctorat fără să mai răspundă penal.
Şi tot potrivit legii, CNATDCU, organismul care a decis în trecut că Victor Ponta şi Gabriel Oprea au plagiat, va fi doar instanţă de apel. O prevedere din cauza căreia şeful acestei instituţii, Viorel Barbu, şi-a dat demisia.
Parlamentarii din comisia de învăţământ a Senatului au susţinut că aşa vor fi responsabilizate şcolile doctorale şi se respectă autonomia universitară. Au contrazis, astfel, şi observaţiile formulate de preşedintele Klaus Iohannis
Ministerul Educaţiei nu a susţinut varianta paralamentarilor: consideră că, în actualul context, în care asistăm la o avalanşă de suspiciuni legate de doctorate, e prematur ca totul să fie lăsat la mâna universităţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat luni seara pe pagina sa de Facebook, unde a scris că decizia Senatului „riscă să afecteze verificarea imparțială a acuzațiilor de plagiat”.
Pe 12 octombrie, şi premierul Dacian Cioloş a declarat, în debutul şedinţei de guvern, că îi pare rău de modul în care Parlamentul tratează problema plagiatelor:
Dacian Cioloş: „Regret decizia parlamentului în privinţa modului în care se tratează plagiatele. Luasem nişte măsuri pentru un cadru clar şi profesional de tratare a acestui plagiat. Nimeni nu contestă nevoia implicării directe a universităţilor. Dar avem nevoie şi de un cadru de recurs a deciziei universităţilor şi la nivel naţional, tocmai pentru a obiectiva aceste decizii. Avem şi foarte multe şcoli de doctorat în România şi gradul de tratare a unui doctorat diferă de la un caz la altul. Ministerul Educaţiei are în vedere o reevaluare a acestor şcoli. Cred că ar trebui făcută o legătură între autonomia universitară şi dreptul şi obligaţia universităţilor de a decide asupra plagiatelor şi reacreditarea pe care trebuie să o aibă tocmai pentru a ne asigura că această autonomie este asigurată într-un cadru clar, de legalitate, şi că există calitatea profesională şi ştiinţifică pentru a face acest lucru. Regret demisia domnului Barbu de la comisia CNATDCU, un profesionist, şi sper să găsim un echilibru instituţional în privinţa evaluării profesioniste a lucrărilor de doctorat. Nu o lege poate să decidă dacă o lucrare de doctorat este ştiinţifică sau nu, ci doar oameni profesionişti pot s-o facă”.
Tot astăzi şi PNL a anunţat că atacă Legea plagiatelor la CCR.