Fonduri duble pentru programul de fertilizare în vitro
O rază de speranţă pentru cuplurile care nu pot avea copii. Ministerul Sănătăţii a dublat fondurile pentru Programul naţional de fertilizare in vitro şi se discută de decontarea integrală a tratamentului. Numai în ultimii doi ani, peste 5 mii de cupluri au bătut la uşile specialiştilor greci. Iar numărul mare de solicitări i-a adus pe străini la noi acasă.
Anamaria a încercat timp de opt ani să aibă un copil. După nouă inseminări artificiale şi două fertilizări in vitro în clinicile din România îşi pierduse orice speranţă. Când a auzit de reuşitele doctorului Konstantinos Pantos, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în fertilizarea in vitro din lume, a decis să meargă în Grecia. Rezultatul a fost cel puţin spectaculos.
Medicul Konstantinos Pantos „are” 40 de mii de copii în 35 de ţări. Printre ei este şi Virgil, primul copil român născut prin fertilizare in vitro, care a ajuns la vârsta majoratului. Băiatul este elev la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi visează să devină medic.
Cuplurile care nu pot avea copii nu mai trebuie să bată drumul până în Grecia. Specialiştii greci au venit în Bucureşti.
Infertilitatea afectează, la nivel mondial, un cuplu din şase, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Statisticile poziţionează ţara noastră în mijlocul clasamentului. Depistată la timp, infertilitatea se poate trata.
România este printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu decontează fertilizarea in vitro integral. Ministerul Sănătăţii decontează doar o singură încercare. Dar, Programul naţional dă semne de „însănătoşire”.
La nivel european, Bulgaria susţine trei tentative de fertilizare in vitro, Polonia – trei încercări, iar în Israel statul sprijină financiar cuplurile până când reuşesc să aducă pe lume 4 copii.