Foamea face ravagii în țările în curs de dezvoltare

Cinci din șase copii cu vârsta sub doi ani din țările în curs de dezvoltare nu primesc suficient tipurile corecte de alimente, punându-le în pericol sănătatea mentală și fizică în mod ireversibil, a alertat vineri Fondul Națiunilor Unite pentru copii (UNICEF), cu sediul la New York.

Jumătate dintre copiii cu vârste cuprinse între șase și 23 de luni nu sunt hrăniți suficient de frecvent, spune UNICEF. De asemenea, o lipsă generalizată de alimente solide și de ingrediente variate privează aceeași grupă de vârstă de nutrienți esențiali atunci când creierul, oasele și organele lor în creștere au nevoie cel mai mult, a declarat agenția ONU, citată de Thomson Reuters Foundation, informează Agerpres.

Chiar și în familiile înstărite din țările în curs de dezvoltare, „mult prea mulți” sugari și copii mici nu beneficiază de suficientă hrană, spune agenția ONU într-un raport publicat înaintea Zilei Mondiale a Alimentației, marcată la 16 octombrie.

„Cum se poate ca în 2016 să avem încă atât de mulți copii care nu primesc hrană suficientă (pentru) o creștere sănătoasă?” — se întreabă France Begin, senior consilier de nutriție la UNICEF în New York, într-un interviu telefonic.

„Primii doi ani de viață … sunt o fereastră de oportunitate pe care nu doriți să o ratați”, a declarat aceasta pentru Thomson Reuters.

Îmbunătățind calitatea și cantitatea alimentelor pentru copii pot fi salvate 100.000 de vieți pe an, pot fi reduse costurile de sănătate și îmbunătăți productivitatea la vârsta adultă, argumentează UNICEF.

Numărul meselor asigurate copiilor este cel mai mic în Asia de Sud și Africa sub-sahariană, unde ratele de oprire a dezvoltării sunt cele mai mari — ceea ce înseamnă că înălțimea copiilor este mică în comparație cu vârsta lor.

Mai puțin de o treime dintre sugari și copiii de vârstă mică din țările în curs de dezvoltare sunt hrăniți insuficient cu o varietate de alimente, majoritatea rămânând în pericol de subnutriție, subliniază raportul.

O altă preocupare este că o treime din copii nu primesc alimente solide la vârsta recomandată de șase luni, conform agenției ONU. În anul 2000, proporția era de jumătate din copiii de această vârstă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.