Belgienii au ajuns la un acord privind CETA
Autoritățile belgiene au ajuns joi la un compromis pe tema acordului de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Canada, acord cunoscut sub numele de CETA, a informat postul public belgian RTBF, citat de EFE.
Acordul „intrabelgian” va fi trimis ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a fi validat, scrie agenția de presă spaniolă.
AFP și Reuters relatează că premierul belgian Charles Michel a anunțat că belgienii au ajuns la un acord în privința CETA. Textul acordului a fost trimis direct Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai Guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), a adăugat el.
Părţile implicate vor încerca să obţină un răspuns din partea Parlamentelor lor cel mai târziu vineri, la miezul nopţii.
Anunţul a venit după ce summitul european care urma să aibă loc joi la Bruxelles pentru a semna CETA a fost anulat, fără a fi fixată o dată pentru o nouă reuniune, transmite News.ro.
Anterior, premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că şi-a anulat vizat prevăzută pentru joi.
După mai multe runde de negocieri eşuate, premierul Charles Michel s-a întâlnit joi, din nou, cu reprezentanţii regiunilor belgiene pentru a ajunge la un text comun care să liniştească temerile privind importurile agricole şi căile de rezolvare a diferendelor comerciale.
Trudeau a intensificat presiunea asupra UE în ultimele săptămâni, avertizând că blocul comunitar va demonstra că se află pe o cale greşită, dacă nu poate semna un acord cu o ţară atât de progresistă precum Canada.
CETA vizează să faciliteze fluxul de mărfuri între UE şi Canada, prin eliminarea unor taxe şi altor obstacole comerciale. De asemenea, este considerat drept bază pentru acordul mai amplu şi mai controversat TTIP, negociat cu Statele Unite.
Opozanţii CETA şi TTIP se tem că acordurile vor oferi prea multă putere corporaţiilor şi vor slăbi capacitatea Guvernele de a fixa standarde pentru protecţia angajaţilor, consumatorilor şi mediului.
Pe de altă parte, susţinătorii consideră că tratatele vor consolida creştere economică şi vor crea locuri de muncă.
Eşecul iniţial al negocierilor cu Valonia privind Acordul Economic şi Comercial UE-Canada, a venit la doar câteva ore după ce reprezentanţii europeni şi canadieni au depăşit impasul provocat de respingerea acordului de către România şi Bulgaria.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în urmă cu o săptamana la Bruxelles că România a ajuns la o înţelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea totală a vizelor de la 1 decembrie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA).
„Am o veste bună. În această dimineață s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, un acord rezonabil pentru ambele părți și în acest fel suntem în situația foarte potrivită pentru discuția de astăzi să ne retragem rezerva pe care am declarat-o față de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecțiuni față de Acordul Comercial cu Canada. Este o înțelegere care este destul de bună”, a declarat Klaus Iohannis, citat de Agerpres.
Preşedintele a precizat că de la 1 mai 2017 se va renunța la vize pentru persoanele care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie anul viitor pentru toți românii.
Klaus Iohannis a arătat că se prevede un mecanism de „snap pack”, care stipulează că dacă numărul de imigranți ajunge să fie însemnat, partea canadiană își rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize.
„Această clauză de snap pack este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani, după care nu mai poate fi revocată decât în condițiile generale internaționale această înțelegere”, a precizat Iohannis.
El a menționat că înțelegerea cu partea canadiană devine valabilă în măsura în care se semnează Acordul CETA.
„În situația în care se ajunge la parafarea Acordului CETA, acest acord pe care l-am negociat cu partea canadiană referitor la vize devine valabil”, a declarat Iohannis.