Ilie Năstase, prieten la cataramă cu Trump
Ilie Năstase (70 de ani) l-a cunoscut pe Donald Trump acum 20 de ani, în perioada în care locuia la New York. Cei doi au jucat tenis de mai multe ori şi au devenit prieteni.
Ilie Năstase a povestit cum s-a apropiat de Donald Trump: „La New York, cât timp eu am stat acolo, venea la meciurile noastre de la US Open, îi place foarte mult tenisul. (…) Apoi m-am împrietenit cu el, m-a tot invitat acasă la el, în Florida, unde avea mai multe terenuri de tenis. Am tot jucat cu el, acum 20 de ani. îmi arăta cât de bine joacă tenis. Şi juca bine, ştie jocul, are un backhand curat”.
Întrebat cum o să i se adreseze noul preşedinte al SUA, Ilie Năstase a răspuns sec: „Donald, Donald! Doar nu o să-i zic domnule preşedinte? Şi el îmi zicea Nasty, Nasty, Nasty… Donald, Donald!”.