Discuție telefonică Trump-Putin

Președintele rus Vladimir Putin și viitorul președinte american Donald Trump au discutat luni, la telefon, despre viitoarea lor relație și au căzut de acord asupra unei „cooperări constructive”, a informat Kremlinul. A fost prima convorbire a celor doi după ce Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, din 8 noiembrie.

Anunțul oficial preluat de Reuters precizează că cei doi lideri au convenit să păstreze contactul telefonic și să încerce să se întâlnească față în față cât mai curând.

Putin și Trump intenționează să-și „unească eforturile de combatere a terorismului internațional și a extremismului” și au subliniat „importanța creării unei baze solide pentru relațiile laterale, în special prin dezvoltarea componentei comerciale și economice”, a mai declarat președinția rusă. Potrivit comunicatului, cele două țări trebuie să își reia „cooperarea pragmatică, în avantajul ambelor părți, care ar trebui să aibă în vedere interesele ambelor țări, precum și stabilitatea și securitatea întregii lumi”.

Trump își va începe mandatul de președinte pe 20 ianuarie anul viitor, când Barack Obama va părăsi Casa Albă. Relațiile actualului președinte american cu liderul de la Kremlin au devenit tot mai tensionate în ultimii ani, pe fondul unor crize cum ar fi cele din Siria și Ucraina, adaugă Reuters.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.