Tokes rămâne fără „Steaua României”
Europarlamentarul Laszlo Tokes a rămas definitv fără „Steaua României”, potrivit România TV.
În luna martie, Klaus Iohannis a anunţat că a luat act de deciziile instanţelor în procesul prin care Laszlo Tokes a contestat hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului ”Steaua României”, de retragere a aceste dinstincţii politicianului de etnie maghiară.
Tokes a primit Ordinul Naţional „Steaua României”, cea mai înaltă distincţie oferită de statul român, în grad de Cavaler, în decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, printr-un decret al preşedintelui Traian Băsescu.
În 27 iulie 2013, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară ”Balvanyos” de la băile , din Covasna, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat apoi, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”. Participanţii la eveniment au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari”.
Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional ”Steaua României” a luat, pe 20 noiembrie 2013, această decizie, cu cinci voturi ”pentru” şi o abţinere. Din consiliu făceau parte academicianul Ionel Haiduc, generalul Constantin Degeratu, medicul Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu, deţinători ai distincţiei.
Pe 20 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins lui Tokes contestaţia faţă de decizia consiliului de onoare de retragere a decoraţiei. Decizia CAB a fost reconfirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 25 februarie.