Concurență acerbă la rezidențiat 2016
Peste 6.000 de absolvenți ai Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie au susținut, duminică, concursul de intrare în rezidențiat, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Sănătății.
Potrivit sursei citate, din cei 6.091 de tineri absolvenți care s-au înscris la concurs, 4.533 au optat pentru domeniul medicină, 1.062 pentru domeniul medicina dentară și 496 pentru farmaci, informează Agerpres.
Concursul din acest an a adus câteva noutăți. Pentru sesiunea 2016, Ministerul Sănătății a majorat numărul de locuri/posturi. De asemenea, au fost introduse specialități noi — cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie și hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, microbiologie clinica și pedodonție, iar o serie de specialități a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene.
Concursul s-a desfășurat în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. A a vut o durata de 4 ore și a constat într-un test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care s-a organizat concursul. Întrebările au fost diferite, în funcție de domeniu.
Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.
În același comunicat se mai precizează că ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.
Alegerea locurilor/posturilor în specialitate se face la o dată stabilită ulterior,de comun acord între Ministerul Sănătății și universitățile de medicină și farmacie, prin teleconferință, pe baza punctajului și a clasificărilor.