Totul despre donarea de organe în România

A fi donator de organe în timpul vieţii sau în urma decesului este o acţiune altruistă care poate duce la salvarea a numeroase vieţi. Pentru a parcurge acest proces, este necesar să fie urmaţi câţiva paşi.

În România, legea prevede posibilitatea prelevării de organe, ţesuturi şi celule de origine umană şi transplantul acestora exclusiv în scop terapeutic și în mod gratuit, fără foloase materiale. Comercializarea de orice fel, inclusiv „donarea contra cost”, a organelor, constituie infracțiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani. Unica instituție abilitată să coordoneze, supravegheze, aprobe activitatea de transplant este Agenţia Naţională de Transplant, scrie provitabucuresti.ro.

PRELEVAREA DE ORGANE, ȚESUTURI ȘI CELULE DE ORIGINE UMANĂ

A. Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul în viaţă

Condiţii:

a) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora. Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la persoane fără capacitate de exerciţiu. Ca regulă (cu derogare), legea interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatori minori în viaţă.
b) consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevării;
c) donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevării;
d) prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane sunt interzise;
e) donarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice, în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură.
f) donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care declară că donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură.

Comisia de avizare a donării de la donatorul viu

Pentru ca prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de la donatorul viu să fie posibilă este nevoie de avizul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu, constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul. Această comisie evaluează motivaţia donării şi controleză respectarea drepturilor pacienţilor. În acest scop, comisia va evalua atât donatorul, cât şi primitorul care vor fi supuşi unui examen psihologic şi/sau psihiatric, având ca scop testarea capacităţii de exerciţiu, precum şi stabilirea motivaţiei donării. Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist, psiholog sau psihiatru, independent atât de echipa care efectuează transplantul, cât şi de familiile donatorului şi primitorului.

Comisia are în componenţă un medic cu pregătire în bioetică, un psiholog sau un medic psihiatru şi un medic primar, angajat al spitalului şi având atribuţii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în echipa de transplant.

Avizul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu nu este necesar pentru prelevarea de la donatori vii de sânge, piele, spermă, cap femural, placentă, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi utilizate în scop terapeutic. Prelevarea trebuie, însă, să respecte regulile de bioetică cuprinse în regulamentul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu.

Datele privind donatorul şi receptorul

Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi identificaţi. Dacă donatorul nu doreşte să-şi divulge identitatea, se va respecta confidenţialitatea donării, cu excepţia cazurilor în care declararea identităţii este obligatorie prin lege.

B. Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat

Condiţii:

a) se defineşte ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari;
b) se defineşte ca donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului;
c) declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
d) prelevarea de la persoanele decedate, în lipsa acordului exprimat în timpul vieţii, se face numai cu consimţământul scris al cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, sau în lipsa acestora, al reprezentantului său legal;
e) prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule;
f) prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării avizat de medicul de familie sau prin înscrierea în Registrul naţional al celor care refuză să doneze organe, ţesuturi şi celule. Actul de refuz al donării, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de transplant.
g) prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatori decedaţi se efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă orice boală infecţioasă, o posibilă contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru primitor.

Datele privind donatorul şi receptorul

Se interzice divulgarea oricărei informaţii privind identitatea donatorului cadavru, precum şi a primitorului, exceptând cazurile în care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum şi cazurile în care declararea identităţii este obligatorie prin lege. Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi identificaţi.

Donatorul cadavru

Medicii care au efectuat prelevarea de organe şi ţesuturi de la o persoană decedată vor asigura restaurarea cadavrului şi a fizionomiei sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă este necesar, în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului defunctului.

Agenţia Naţională de Transplant poate acorda servicii funerare şi/sau transportul cadavrului, în cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule.

CAPITOLUL I: Procedura de înscriere a datelor în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule

Art. 1
(1) înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, denumit în continuare R.N.D., a datelor de identificare a donatorilor şi a declaraţiilor prin care aceştia consimt la donarea post-mortem, în scop terapeutic, a organelor, ţesuturilor şi celulelor se face de notarul public.

(2) Consimţămăntul donatorului se dă prin act autentic notarial, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (Monitorul Oficial nr. 847/14.12.2012), potrivit e-transplant.ro.

Organele, ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate

Fiecare prelevare de organ, ţesut sau celulă de origine umană este anunţată imediat şi înregistrată în Registrul naţional de transplant, conform procedurilor stabilite de Agenţia Naţională de Transplant. Ţesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile de ţesuturi şi celule, acreditate sau agreate de Agenţia Naţională de Transplant.

Transplantul de ţesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de Agenţia Naţională de Transplant. Repartiţia organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană prelevate la nivel naţional se efectuează de către Agenţia Naţională de Transplant, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România.

În condiţiile în care pe teritoriul naţional nu există nici un primitor compatibil cu organele, ţesuturile şi celulele de origine umană disponibile, acestea pot fi alocate în reţeaua internaţională de transplant, pe baza unei autorizaţii speciale emise de Agenţia Naţională de Transplant.

Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi, celule de origine umană se face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Agenţia Naţională de Transplant.

Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu consimţământul medicului legist şi nu trebuie să compromită rezultatul autopsiei medico-legale.

Cum poţi deveni donator de organe

Există două situaţii în care se pot dona organe: cu donatori vii şi cu donatori decedaţi. Donatorii vii pot dona numai rinichi şi o porţiune de ficat, iar beneficiarii trebuie să fie din familie, mai precis până la gradul IV de rudenie. În a doua situaţie, donator de organe poate fi considerată orice persoană aflată în moarte cerebrală, indiferent de vârstă, însă, în acest caz, este nevoie de exprimarea acordului în acest sens în timpul vieţii sau de consimţământul scris al rudelor de gradul I.

Medical vorbind, o persoană aflată în moarte cerebrală prezintă leziuni grave şi ireversibile ale creierului. La acest donator, funcţiile cardiacă şi respiratorie sunt menţinute artificial în secţii de terapie intensivă.

Nu orice persoană aflată în moarte cerebrală poate fi donator. Aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, printre care să nu aibă infecţii cronice, virusuri şi, desigur, trebuie să existe compatibilitate cu persoana care are nevoie de transplant. Dacă nu are contraindicaţii, pacientul aflat în insuficienţă de organ vital, cum sunt inima, plămânii, ficatul, rinichii, în fază terminală, poate avea acees la transplant.

Este obligatoriu ca pacientul care aşteaptă pentru transplant să nu aibă infecţii, pentru că aceastea, în timpul tratamentului post-transplant, pot cauza prejudicii majore, chiar moartea.

Transplantul de organe, în viziunea bisericii

Transplantul de ţesuturi şi de organe este una din formele de vârf ale practicii medicale contemporane, care transformă suferinţa în nădejde pentru mai multă viaţă. Este o performanţă a ştiinţei şi a practicii medicale pe care Biserica o binecuvintează atâta vreme cât, prin transplant, se rezolvă criza determinată de lipsa altor soluţii de vindecare şi se redă viaţa normală unei persoane, fără însă a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca să trăiască altcineva, susţine patriarhia.ro.

PRINCIPII GENERALE

• Viaţa specifică persoanei umane, unică şi irepetabilă, este un dar al lui Dumnezeu, înţeles ca vieţuire a sufletului în trup; creştinul va purta de grijă pentru amândouă, dar îi va acorda maximă importanţă sufletului, luptând pentru mântuirea sa.

• Actul de dăruire voită a vieţii pentru Dumnezeu ori pentru aproapele descoperă adevăratul sens al dragostei, de aceea dăruirea este mai dorită decât conservarea ei; pe aceste considerente se fundamentează eroismul, dar mai ales martiriul.

• Darul vieţii constă în sfinţenia ei, de aceea urmărirea „calităţii vieţii” ar trebui să se facă pentru sporirea sfinţeniei, iar prelungirea vieţii pentru lucrarea mai departe a mântuirii şi prezenţa benefică a persoanei în mijlocul semenilor.

• Învăţătura ortodoxă acordă mare importanţă cinstirii trupului, atât în timpul vieţuirii lui, cât şi după moarte, şi aceasta pentru ca trupul reprezintă o materie structurată de Dumnezeu în taina persoanei, Trupul „este templul Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 9) şi, sub o formă spiritualizată, urmează să participe şi la viaţa de dincolo de mormânt.

• Moartea, ca despărţire a sufletului de trup, nu justifică ideea considerării trupului ca un obiect, care să poată fi folosit după bunul plac al unor terţe persoane.

PRINCIPII SPECIALE

• Transplantul trebuie să aibă la temelie iubirea creştină a celui ce dăruieşte şi împlinirea ei în iubirea celui care primeşte. În acest sens, el va îndeplini următoarele condiţii:

• să respecte demnitatea persoanei (donator, receptor, medic);
• să aibă scop terapeutic;
• să fie în folosul aproapelui;
• să respecte viaţa şi chiar moartea persoanei umane;
• să respecte drepturile omului şi dimensiunea duhovnicească a existenţei umane, chiar din momentul conceperii acesteia;
• să nu fie determinat de oportunisme politice sau economice, de curiozităţi medicale, la modă în lumea noastră secularizată.

• Actul de donare să aibă la temelie iubirea creştină faţă de aproapele şi jertfelnicia; donarea nu poate să fie obiectul unor tranzacţii;

• Prelevarea şi transplantul de organe şi de ţesuturi se face numai în scop terapeutic; transplantul va trebui să se dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea şi îmbunătăţirea (în cazul transplantului de cornee, de piele, etc) vieţii unui pacient;

• Pentru că prelevarea de organe presupune consimţământul donatorului, va fi de neacceptat prelevarea de ţesuturi de la un embrion, dat fiind faptul că, deşi fiinţa vie, acesta este în imposibilitatea de a-şi da consimţământul;

• Este inadmisibilă provocarea voită a mutilării sau a decesului prin prelevarea unor organe, chiar pentru scopul de a salva viaţa unei alte persoane;

• Transplantul va fi bine justificat: se va urmări scopul imediat şi pe termen lung al transplantării, ca şi acordarea unei calităţi satisfăcătoare vieţii primitorului;

• Realizându-se din iubire şi din respect faţă de viaţa umană, transplantul va lua în calcul viaţa persoanei umane în toată complexitatea ei, nu numai viaţa care se consumă sub formă şi la nivel exclusiv biologic, ci şi dimensiunea duhovnicească, eternă a vieţii omului. Fiind metoda excepţională de tratament, transplantul este justificat după ce s-au epuizat toate celelalte forme şi modalităţi de tratament.

CONSIMŢĂMÂNTUL

• Deşi se afirma că donarea este expresie a iubirii, ea nu naşte nicidecum obligaţia morală de a dona; actul de donare este manifestarea deplină şi indubitabilă a voinţei libere;

• Se impune solicitarea şi obţinerea consimţământului în scris prealabil, expres şi liber al donatorului sau al persoanei terte căreia legea îi permite acest fapt; de asemenea, se va solicita şi acordul scris al primitorului;

• Numai consimţământul conştient al donatorului îi descoperă iubirea şi spiritul de jertfă, încrederea şi interesul pentru aproapele;

• Rudeniile ar putea să-şi ofere consimţământul pentru transplantul de organe, în numele celor apropiaţi (copii, minori) şi atunci când ei nu o mai pot face (din cauza situaţiei în care cei vizaţi se găsesc), mai ales că este mai greu să decizi pentru trupul altuia decât pentru al tău. De aceea legea trebuie să prevadă reguli clare cu privire la consimţământ, pentru evitarea bănuielii de comercializare a organelor de către rudenii;

• Este preferabil însă acordul prealabil al fiecărei persoane, pentru prelevarea de organe după decesul ei sau măcar transmiterea către rudenii a dorinţei sale în acest sens, indiferent dacă poziţia este pro sau contra; aceasta pentru că numai în cazul consimţământului explicit al persoanei se poate vorbi despre un act de generozitate şi iubire, deci de donare;

• Non – refuzul rudelor la prelevarea de organe după decesul pacientului nu poate fi interpretat drept consimţământ.

Biserica binecuvintează orice practică medicală în vederea reducerii suferinţei din lume, prin urmare şi transplantul efectuat cu respect faţă de primitor şi de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neînsufleţit trebuie să aibă parte de tot respectul nostru.