Medicii nu mai vor politică în spitale

Colegiul Medicilor din România cere clasei politice fie ea de extremă stânga, dreapta, de centru sau tehnocrată, să nu mai intervină prin măsuri juridice populiste în şcoala de medicină românească, în tradiţia şi în sistemul său de valori perene şi îşi exprimă susţinerea faţă acţiunile rectorilor universităţilor de medicină în cazul ordonanţei privind numirile managerilor de spitale.

„Colegiul Medicilor din România susţine valorile şi tradiţiile Şcolii Medicale Româneşti şi menţinerea acesteia în afara deciziilor politice brutale.Carol Davila, Ana Aslan, Constantin Arseni, Ioan Cantacuzino, Victor Babeş, Dimitrie Gerota sunt nume mari ai profesorilor de medicină din România care au făcut nu numai şcoală de medicină dar au fost şi unii dintre cei mai apreciaţi “manageri”.  Aceştia şi mulţi alţii ca ei au fost medici, profesori şi în acelaşi timp întemeietori şi conducători de spitale şi nu au avut nevoie nici ei şi nici medicina românească de măsuri politicianiste pentru a-şi îndeplini cu cinste menirea sau pentru a aşeza şcoala românească de medicină la loc de cinste la nivel mondial”, arată Colegiul Medicilor din România într-o postare pe site-ul instituţiei.

Potrivit Colegiului Medicilor din România, rolul politicienilor este să ia acele măsuri care să determine alocarea unor resurse financiare corespunzătoare, apariţia de noi unităţi medicale, iar medicii să rămână sau să se întoarcă în ţară.

„Considerăm că politicul, fie de extremă stânga, dreapta, de centru sau tehnocrat, nu trebuie să intervină prin măsuri juridice populiste în şcoala de medicină românească, în tradiţia şi în sistemul său de valori perene. Rolul politicienilor este să ia acele măsuri care să determine alocarea unor resurse financiare corespunzătoare, apariţia de noi şi moderne unităţi medicale iar medicii să rămână ori, după caz, să se întoarcă în ţară”, mai spune CMR, conform News.ro.

Colegiul Medicilor atrage atenţia clasei politice că majoritatea spitalelor sunt tot cele vechi, finanţarea este departe de nevoia socială., iar medicii pleacă în masă în căutarea unui mediu de lucru profesionist.

„Atragem atenţia asupra faptului că, pâna la momentul actual, peste 14.000 de medici români au ales să plece din ţară. În opinia noastră demersul politic actual îngrădeşte activitatea în învăţământul medical şi încalcă principiile democratice, deontologice şi academice ce stau la baza învăţământului universitar şi postuniversitar.  Spitalele clinice din România au nevoie de coordonarea unor specialişti cu competenţe didactice şi medicale care să continue procesul firesc de formare şi perfecţionare medicală recunoscut şi apreciat oriunde în lume”, a adăugat CMR.

Organizaţia profesională  mai spune că Ordonanta de Urgenta nr. 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care sunt introduse măsuri suplimentare în ceea ce priveşte activitatea persoanelor care exercită funcţii de conducere la nivelul spitalelor şi al serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a fost adoptată  de Guvern fără să se ţină cont de semnalul de alarmă tras de Rectorii Universităţilor de Medicină şi Farmacie (Consiliul Naţional al Rectorilor) şi  de Asociaţia Decanilor Facultăţilor de Medicină din România (ADFMR) potrivit cărora  “prin adoptarea acestei OUG se încalcă grav principiile democratice, deontologice şi academice ce stau la baza învăţământului universitar şi postuniversitar, dar şi a activităţii medicale din România, conducând astfel la separarea formării şi exercitării profesionale, periclitând totodată dreptul la recunoaştere automată a statutului profesiei de medic”

Colegiul Medicilor din România susţine, alături de membrii comunităţii academice medicale, respectarea rolului Universităţilor/Facultăţilor de Medicină  în coordonarea procesului didactic, medical, curativ şi decizional în cadrul unităţilor spitaliceşti cu activitate academică.

În plus, CMR atrage atenţia că în orice proiect legislativ care vizează  statutul,  organizarea şi funcţionarea  unităţilor clinice, consultarea mediului academic universitar este obligatorie.

„Totodată, menţionăm că Legea nr. 95/2006 prevedea deja că managerii de spitale pot fi persoane fizice sau juridice, absolvente ale unei instituţii de învăţământ superior şi ale unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, singurele exluse de la regulă fiind spitalele universitare, implicate direct în procesul de instruire a studenţilor la medicină şi a medicilor rezidenţi. Colegiul Medicilor din România  nu a suţinut şi nu va susţine sub nicio formă măsuri în spatele cărora se ascund doar interese politice. Militam pentru şcoala românească de medicină, pentru tradiţiile şi valorile care au consacrat-o şi pentru menţinerea acesteia în afara deciziilor politice şi a politicienilor”, a adăugat Colegiul Medicilor din România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.