Academia Română pregătește Centenarul Marii Unirii
25 de sinteze cu un expozeu al realizărilor pe care cultura și știința românească le-a avut în decursul timpului, coordonate de specialiști de prim rang, vor fi elaborate de Academie cu ocazia evenimentelor organizate cu prilejul marcării Centenarului Marii Uniri, a anunțat, marți seară, acad. Victor Spinei, vicepreședinte al forului academic.
Prezent la lansarea seriei de dezbateri „România Centenară — Reflecții despre trecut și viitor”, organizată la sediul Institutului Cultural Român (ICR), Spinei a precizat că editarea acestor lucrări va fi dublată de traducerea lor în limbi de circulație internațională și distribuirea acestora în marile biblioteci ale lumii, informează Agerpres.
„Un alt program de anvergură pe care și-l propune Academia este înființarea în marile centre ale lumii a unor școli, institute, academii dedicate pregătirii elitelor românești”, a spus el.
Potrivit acestuia, într-o primă etapă, astfel de centre vor fi deschise la Freiburg, unde există cea mai mare bibliotecă românească de peste hotare, pe cale să intre în subordinea Academiei Române, dar și la Viena, Berlin, Istanbul, Paris, Madrid.
Totodată, academicianul a amintit organizarea unor „sesiuni de anvergură” la care vor fi invitate deopotrivă personalități românești și străine.
Secretarul de stat Florin-Daniel Șandru, coordonatorul Departamentului Centenar din cadrul Guvernului, a afirmat că a fost elaborat un program axat pe 10 dimensiuni: infrastructură modernă, educațională, patrimoniu cultural și monumental, memoria instituționalizată, lucrări științifice cu valoare de instituții, printre care și o Enciclopedie a României, România din afara granițelor, România minorităților, România 200, eroii din țările aliate și dimensiunea comunicațională.
„Am centralizat până în momentul de față 200 de propuneri de proiecte, centralizare înaintată către premier și către SGG, care vin din cel puțin trei zone: din zona ministerelor, a administrației publice centrale, din zona unor instituții precum ICR, din zona administrației publice locale, și am trimis scrisori pentru a ne pune la dispoziție astfel de proiecte către toate consiliile locale și către primarii respectivelor comunități și, de asemenea, din zona Academiei Române și a universităților relevante geografic și istoric din punct de vedere al Marii Uniri. Mai rămâne o componentă importantă, cea a societății civile, și sperăm ca la începutul anului viitor să putem avea alocat un buget pentru a organiza o competiție națională de proiecte”, a arătat Șandru.
„A recupera istoria este un lucru obligatoriu”, a afirmat președintele Institutului Cultural Român (ICR), Radu Boroianu, care a amintit inițiativa ICR „Limba latină, prima instituție europeană”. El și-a exprimat speranța că aceasta se va finaliza cu organizarea la București a unei conferințe internaționale dedicate unității europene.
Prof. univ. dr. Sergiu Nistor, consilier prezidențial, coordonatorul Departamentului pentru Cultură, Culte și Centenar, a prezentat felul în care concepe Președinția programul aniversării Centenarului, făcând referire la un complex de oportunități. El a vorbit despre „o aliniere de astre” în preajma anului 2018, având în vedere evenimentele importante care vor urma imediat aniversării Centenarului.
În context, Sergiu Nistor a evidențiat necesitatea refacerea legăturii cu românii din Diaspora.