Gripa aviară ajunge în România

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti a confirmat, luni, prezenţa virusului influenţei aviare în probele prelevate de la un cadavru de cormoran recoltat din portul Constanţa.

„Având în vedere că respectivul cadavru de cormoran a fost găsit la o distanţă de 300 de m de locul unde a fost identificat cadavrul lebedei de iarnă (la care s-a confirmat prezenţa virusului influenţei aviare, subtipul H5N8), acesta este considerat focar secundar de influenţă aviară. Ca urmare, se menţin măsurile dispuse şi întreprinse de ANSVSA, odată cu declararea focarului de influenţă aviară, din data de 28.11.2016”, transmite Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ASVSA).

 La nivelul judeţului Constanţa a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor, şi au fost instituite măsuri zilnice din partea DSVSA Constanţa către ANSVSA.

Inspectorii fac apel la populaţie pentru a respecta măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea virusului:

Menţinerea păsărilor din gospodărie în adăposturi închise pentru a împiedica venirea acestora în contact cu păsările salbatice;

Interzicerea mişcării păsărilor din, sau în afara exploataţiilor fără aprobarea autorităţii competente;

Interzicerea accesului raţelor şi gâştelor domestice la luciu de apă pentru a evita contactul cu păsările sălbatice;

Interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apa de suprafaţă, provenită din lacuri sau bălţi; obligativitatea proprietarilor de a informa medicii veterinari despre orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate înregistrat în gospodărie;

În cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgenţă medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA judeţeană pentru prelevarea cadavrelor şi trimiterea lor pentru efectuarea examenului de laborator;

Interzicerea expedierii de: păsări, carne proaspătă, carne tocată, carne separată mecanic, preparate şi produse din carne provenite de la păsări domestice, originare din zonele de control şi de la vânat sălbatic cu pene din zona respectivă, din zonele de restricţie sanitară veterinară, fără avizul autorităţii sanitare veterinare;

Interzicerea organizării de târguri, pieţe şi expoziţii de animale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.