Sute de soldați turci, mobilizați la granița cu Siria
Armata turcă a mobilizat, joi seară, 300 de membri ai unităţilor militare speciale la frontiera cu Siria, anunţă surse citate de agenţia Anadolu.
„Trei sute de militari se vor alătura Operaţiunii Scut la Eufrat”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul armatei turce.
Turcia susţine insurgenţii care luptă împotriva Administraţiei Bashar al-Assad şi a trimis deja trupe în oraşele siriene Jarablus şi Al-Bab, pentru ajutarea rebelilor, combaterea miliţiilor kurde şi a organizaţiei teroriste Stat Islamic.
Săptămâna trecută, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că operaţiunea militară turcă în Siria are rolul combaterii terorismului, în contextul în care Rusia a cerut explicaţii după ce liderul de la Ankara ameninţase cu înlăturarea regimului Bashar al-Assad.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.