Prima rețea de telemedicină în epilepsie, inaugurată
Prima rețea de telemedicină în epilepsie din România a fost inaugurată, miercuri, la Cluj-Napoca, printr-o investiție de 120.000 de euro.
Inițiatorul proiectului, neurologul Bogdan Florea, a declarat că, în acest fel, pacienții nu mai sunt nevoiți să se deplaseze în centre universitare, și așa suprasolicitate, pentru unele investigații de care au nevoie.
El a mai spus că rețeaua permite și crearea unei baze de date a persoanelor cu epilepsie și conectarea cu alte centre de excelență din lume, cum sunt cele din Montreal, Copenhaga și Geneva, urmând să se înființeze și un registru național al pacienților cu epilepsie.
În România, potrivit estimărilor specialiștilor, sunt peste 300.000 de persoane care suferă de epilepsie.