Tamaș, glumă macabră în vestiarul Stelei
Ajuns căpitan al Stelei şi mai cuminte în ultima vreme, rebelul Gabi Tamaş tot mai găseşte metode prin care să se distreze. Cei de la wowbiz.ro au publicat o filmare din această vară, în care lui Tamaş i se ţine „priveghiul” în vestiar: el zace inert pe podea, acoperit cu flori, iar colegii de echipă vin şi îl „jelesc”.
În filmarea de la finalul sezonului trecut, în vestiarul Stelei a avut loc un „priveghi”. În rol principal, cine altcineva decât Gabriel Tamaş. Rând pe rând, colegii au venit la „căpătâiul” său şi l-au plâns.