Alergarea influențează structura creierului

O cercetare realizată recent în Statele Unite, bazată pe examinări prin tehnica imagisticii prin rezonanță magnetică (RMN), a demonstrat că alergarea poate influența structura și funcționarea creierului într-un mod similar cu efectul pe care îl are îndeplinirea unor sarcini complexe, precum cântatul la un instrument muzical, informează Science Daily. O motivație în plus pentru cei care au inclus joggingul pe lista cu rezoluții pentru anul care va începe curând.

Oamenii de știință de la Universitatea Arizona au observat în urma unui studiu că organul gândirii manifestă o mai bună conectivitate funcțională în cazul alergătorilor în comparație cu indivizii mai sedentari, care nu obișnuiesc să alerge. Cercetătorii au comparat, timp de un an, imaginile creierelor unor tineri alergători cu cele ale altor persoane de vârste similare care nu făceau exerciții fizice fizice regulate și au remarcat o creștere a numărului de conexiuni (sinapse) în mai multe regiuni ale creierului, inclusiv în cortexul prefrontal, care este important pentru funcțiile cognitive precum alcătuirea planurilor, luarea deciziilor și abilitatea de a muta rapid atenția de la o sarcină la alta, informează Agerpres.

Participanții la studiu au avut vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, cu un indice corporal asemănător și aproximativ același nivel de educație.

Deși este nevoie de cercetări suplimentare pentru a afla modul în care acest număr crescut de conexiuni influențează funcțiile cognitive, descoperirea, publicată în jurnalul ”Frontiers in Human Neuroscience” reprezintă o piatră de temelie pentru alte studii care vor încerca să contribuie la o mai bună înțelegere a efectului pe care exercițiile fizice îl au asupra creierului, în special în cazul tinerilor.

David Raichlen, profesor asociat de antropologie și expert în alergare la Universitatea din Arizona a colaborat la această cercetare cu Gene Alexander, profesor de de fiziologie și neuroștiințe în cadrul aceleiași universități, care studiază îmbătrânirea creierului și boala Alzheimer. ”Unul dintre motivele care au dus la această colaborare a fost faptul că în ultimii 15 ani s-a înregistrat o proliferare a studiilor care au demonstrat că activitatea fizică poate avea un impact benefic asupra creierului, însă mare parte dintre aceste lucrări s-au concentrat pe adulții cu vârstă înaintată”, a explicat Raichlen potrivit sursei citate. Acesta a adăugat că aceste aspecte nu au fost studiate și în cazul tinerilor și că ”este important să înțelegem ce se întâmplă în creier la vârste mai fragede”.

”Zonele din creierele alergătorilor unde am observat o conectivitate mai mare sunt și cele care au de suferit pe măsură ce îmbătrânim, astfel că apare întrebarea dacă a fi activ în tinerețe poate fi un lucru benefic și poate oferi un fel de rezistență în fața efectelor îmbătrânirii și bolilor”, a declarat Alexander.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.