Halep, prima victorie din 2017

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, luni, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-3, pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 54 WTA, în turul I al turneului de la Shenzhen. În faza următoarea Halep va evolua cu Katerina Siniakova din Cehia, locul 53 WTA.

Start în viteză pentru Halep în sezonul 2017, cu un prim set dominat clar în faţa lui Jankovici, cu break-uri la 1-0 şi 3-0 reuşite de româncă şi cu un 6-1 după 29 de minute de joc. Halep a servit şi a returnat bine, lăsând impresia că va obţine un succes facil, relatează Romaniatv.net.

Nu a fost aşa, pentru că sportiva din Constanţa a intrat prea relaxată în setul secund şi Jankovici a simţit că poate echilibra disputa. O minge înaltă căzută în faţa fileului la scorul de 30-30, 1-2, pe care Halep o putea transforma cu uşurinţă în punct, a ajuns în racheta sportivei sârbe şi a ricoşat imparabil în terenul româncei. A fost momentul care a turnat neîncredere în jocul lui Halep şi câştigătoarea ediţiei din 2015 a turneului de la Shenzhen şi-a pierdut serviciul.

De acolo, meciul s-a complicat pentru Halep. Lovitura ei de dreapta nu a mai funcţionat, greşelile s-au înmulţit, în timp ce Jankovici a început să joace din ce în ce mai bine şi să găsească unghiurile care să o pună în dificultate pe adversară. Fostă ocupantă a locului I WTA a gestionat avantajul break-ului şi a închis setul cu 6-3, după o oră şi două minute de la start.

Decisivul a început cu o serie break-rebreak, Halep fiind prima care şi-a pierdut serviciul, După 1-1, s-a mers cap la cap până la 3-2 pentru româncă. La 30-30, Jankovici a acuzat o problemă la piciorul stâng şi a cerut time-out medical. Antrenorul Darren Cahill a intrat a doua oară pe teren, după ce o făcuse în finalul setului secund, şi i-a cerut elevei sale să evite lovitura de rever a lui Jankovici.

Meciul a continuat la discreţia Simonei Halep, care nu a mai cedat decât un ghem până la final, la 5-2. Decisivul s-a încheiat cu 6-3 pentru româncă, după o oră şi 48  minute de la startul partidei.

În faza următoarea Halep va evolua cu Katerina Siniakova din Cehia, locul 53 WTA.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la competiţia chineză cu un premiu de 7.238 de dolari şi cu 30 de puncte WTA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.