Consecințele obezității în rândul taților

Femeile au fost atenționate de-a lungul timpului cu privire la riscurile pe care obezitatea în timpul sarcinii le are asupra copiilor, însă un nou studiu arată că și tații care sunt obezi pot influența dezvoltarea celor mici, a arătat luni CNN citat de Xinhua.

Potrivit cercetării publicate în jurnalul „Pediatrics”, copiii cu părinți obezi riscă să manifeste întârzieri de dezvoltare. „Studiul nostru este unul dintre puținele care cuprind informații referitoare la tați, iar rezultatele demonstrează că și greutatea acestora influențează semnificativ dezvoltarea copiilor”, a declarat Edwina Yeung din cadrul Eunice Kennedy Shriver National Institute of Child Health and Human Development (NICHD) din Statele Unite.

Oamenii de știință au cuprins în acest studiu 4.821 de copii cu vârste cuprinse între patru luni și 3 ani, în perioada 2008 și 2010 și au descoperit că obezitatea oricăruia dintre părinți are efecte specifice asupra copiilor.

Concluziile arată că, în comparație cu situația copiilor normoponderali, cei ale căror mame erau obeze aveau mai multe șanse să aibă un rezultat mai slab la testele de măsurare a capacității motorii. Acest lucru influențează abilitatea de a controla mușchii mici, afectând acțiuni precum mișcarea degetelor și a mâinilor.

Copiii ai căror tați erau obezi aveau o mai mare posibilitate de a obține rezultate mai slabe la testele de măsurare a competențelor sociale, ce arată cât de bine reușesc aceștia să relaționeze și să interacționeze cu alții.

În plus, în cazul copiilor aduși pe lume de cupluri cu obezitate extremă s-a observat un rezultat mai slab la testele de măsurare a capacităților de soluționare a problemelor.

Nu se cunoaște încă modul în care obezitatea parentală contribuie la creșterea riscului de întârziere în procesul de dezvoltare a copiilor. „Studiul nostru nu a fost menit să dovedească efectul și cauza. În acest moment, nu avem decât corelații între IMC (indicele de masă corporală — n.r.) al părinților și scorurile obținute de copii la chestionarele din cadrul examinărilor”, a declarat Yeung.

Autorii studiului notează că cercetările efectuate pe animale au indicat că obezitatea în timpul sarcinii poate duce la inflamații ce cauzează creierului fetusului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.