Peste 80 de fracturi și luxații, în ultimele zile în Capitală

Managerul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, Alis Grasu, a anunțat, luni, că, în ultimele patru zile, 3.246 de bucureșteni au efectuat apeluri de urgență.

23 de femei au fost transportate la secții de obstetrică-ginecologie din București pentru a naște iar 88 de persoane au solicitat ambulanța în urma unor fracturi, luxații sau entorse.

„Un număr de 1.771 de persoane au prezentat urgențe de cod roșu și cod galben. Au fost transportate 209 de persoane la adăposturi aparținând Primăriei Generale și primăriilor de sector. În cursul ultimelor 24 de ore, două persoane au fost internate la Spitalul Colțea, una dintre ele nu pentru că nu am fi avut loc în adăpost, ci pentru că nu dorea să meargă la niciun adăpost, iar după a treia intervenția a Ambulanței, (…) în final s-a decis transportul la spital”, a precizat Grasu, în cadrul comandamentului de iarnă, convocat la sediul Primăriei Generale.

Alis Grasu a precizat că, în această perioadă, Serviciul de Ambulanță a lucrat în medie cu 53 de echipaje de urgență, 20 de echipaje de consultații și mașini de transport.

Primarul general, Gabriela Firea, a informat că în noaptea de duminică spre luni 450 de persoane fără locuință au fost găzduite în centrele sociale ale municipalității. Ea a atras atenția asupra faptului că multe dintre aceste persoane preferă să petreacă noaptea în aceste adăposturi, iar, în momentul în care vremea se îmbunătățește, ies din nou în stradă.

Firea a subliniat că există locuri pentru a oferi cazare acestor persoane, dar și hrană sau medicamente.

Șeful Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), Cosmina Simiean Nicolescu, a menționat că, luni seară, va fi suplimentat numărul echipelor aflate pe teren, pentru a monitoriza cele 16 persoane rămase în stradă și pentru a le oferi ceaiuri și supe calde. Alte 12 persoane, care anterior au refuzat să se adăpostească într-un centru social, au fost convinse să nu mai stea în stradă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.