Trump o dă la întors în privința Rusiei
Preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu neagă faptul că entităţi din Rusia s-ar afla în spatele atacurilor cibernetice din timpul campaniei prezidenţiale din SUA, a declarat Reince Priebus, viitorul şef al Cancelariei prezidenţiale.
Potrivit lui Priebus, Donald Trump a acceptat concluziile raportului serviciilor secrete americane cu privire la ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din SUA. „Cred că acceptă concluziile”, a declarat Priebus, făcând referire la un raport întocmit de FBI, CIA şi NSA cu privire la atacurile cibernetice.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, au concluzionat serviciile secrete americane, potrivit Raportului de evaluare elaborat de Comunitatea serviciilor de informaţii din SUA, potrivit Mediafax.
Acesta a mai declarat la Fox News Sunday că preşedintele-ales „nu neagă că entităţi din Rusia se află în spatele acestei campanii de atacuri cibernetice”.
Viitorul şef al Cancelariei prezidenţiale a încercat să atenueze efectele ingerinţelor ruse, spunând că „se întâmplă de fiecare dată în perioada alegerilor”. În cursul campaniei electorale au fost cazuri în care Trump a contrazis ori respins afirmaţii făcute în numele său de consilieri.