ICR sărbătorește Ziua Culturii Naționale în toată lumea
Ziua Culturii Naționale va fi marcată de reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate prin numeroase manifestări culturale, incluzând concerte, expoziții, spectacole de teatru, evenimente literare, recitaluri de poezie, proiecții de film și conferințe.
Potrivit unui comunicat al ICR, transmis marți Agerpres, unele evenimente marchează atât Ziua Culturii Naționale, cât și debutul Centenarului Dinu Lipatti — ambele fiind parte a strategiei ICR pentru perioada următoare.
* ICR Beijing va organiza, în perioada 12 — 15 ianuarie, manifestarea culturală cu titlul „Luceafărul — descoperirea valorilor românești”. În acest context, va fi pus în scenă spectacolul de teatru Luceafărul — reprezentând dramatizarea capodoperei cu același titlu de Mihai Eminescu (regia: Alina Chiriac și Andrada David), prima reprezentație urmând să aibă loc în 12 ianuarie, la Școala Internațională „1 Octombrie” din Beijing, apoi în 15 ianuarie la Centrul Cultural al Primăriei Dong Cheng. Pe 13 ianuarie va avea loc o întâlnire cu studenții facultăților de teatru și film Beijing Film Academy și Central Academy of Drama.
* ICR „Titu Maiorescu” de la Berlin va organiza, în 15 ianuarie, la Loftbühne der Schauspielschule din Berlin, o seară de poezie/ „Redescoperindu-l pe Eminescu”, în interpretarea actorilor Emil Boroghină și Christine Schuster, și un recital la violoncel susținut de duo-ul Cătălin Ilea — Constantin Siepermann.
* ICR Bruxelles organizează pe 15 ianuarie un concert de vioară și pian susținut de violonistul Remus Azoiței și de pianistul Eduard Stan la Conservatorul din Luxemburg, cu sprijinul Ambasadei României în Ducatul Luxemburg. În 16 ianuarie cei doi artiști vor fi invitați la Conservatorul din Luxemburg pentru a susține două masterclassuri. De asemenea, pianista Angela Drăghicescu și violonistul francez Virgil Boutellis-Taft vor susține, pe 26 ianuarie, la centrul cultural Espace Senghor din Bruxelles, concertul aniversar „Omagiu lui Dinu Lipatti”, dedicat tot Zilei Culturii Naționale.
* ICR Budapesta va promova, în capitala ungară, lirica lui Mihai Eminescu, pe 16 ianuarie, o selecție de poeme aparținând acestuia, traduse în limba maghiară, urmând a fi oferite, în format tipărit, studenților de la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta.
* ICR „Mihai Eminescu” de la Chișinău organizează, în 13 ianuarie, un recital poetic-muzical cu titlul „Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, la Teatrul poetic „Alexei Mateevici”, în interpretarea actorului Nicolae Jelescu și poetului Valeriu Matei, acompaniați la chitară de muzicianul Viorel Burlacu. Pe 15 ianuarie, spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, montat de Teatrul Național Satiricus — Ion Luca Caragiale, va fi prezentat la Teatrul Nadejda Aronetkaia din Tiraspol. Totodată, expoziția de pictură Florentin Leancă va fi vernisată în 16 ianuarie, iar pe 17 ianuarie va fi organizat un concert susținut de Orchestra Națională de Cameră a Sălii cu Orgă.
* ICR „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va organiza pe 15 ianuarie, la sediul institutului, un concert omagial Maria Tănase, susținut de Trio Jezebel, a cărui protagonistă este Izabela Barbu, alături Mihai Melinescu și Tudor Anghelescu.
* ICR Lisabona va organiza, în perioada 12 ianuarie — 10 februarie, proiectul „Un secol de cinema românesc la Cinemateca Portugheză”, care va cuprinde proiecția a 26 de filme românești, reprezentative pentru șase generații ale cinematografiei, de la pionierii săi până în anii 2000. O altă manifestare culturală, cu titlul „Lisabona citește românește”, va avea loc în 14 ianuarie.
* ICR Londra va inaugura, la 14 ianuarie, o secțiune de carte românească în cadrul Bibliotecii Willesden Green din Londra, în parteneriat cu Consiliul Brent, Biblioteca Națională a României și Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Ceremonia de deschidere va fi urmată de un eveniment comunitar, destinat celor mici.
* ICR Madrid va marca Ziua Culturii Naționale printr-un dublu eveniment, care va debuta la 13 ianuarie cu conferința „Opera eminesciană și dificultățile traducerii”, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei, urmată în 16 ianuarie de vernisajul expoziției A.R.T.E.C. (Arts, Rediscovery, Traditional, Eclectic, Contemporary).
* ICR New York va organiza manifestarea „Ziua Culturii Naționale în Statele Unite ale Americii și Canada”.