Consecințele consumului de alcool pentru sănătate
Republica Moldova, Belarus și Lituania conduc într-un clasament privind consumul de alcool la nivel mondial. Cetățenii Republicii Moldova beau echivalentul a 17,4 litri de alcool pur pe an de persoană, urmați îndeaproape de cei din Belarus și Lituania (cu câte 17,1 litri), după cum arată o hartă interactivă realizată de Vouchercloud.com, care a folosit date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din perioada 2010 – 2015, relatează marți Daily Mail.
Conform acestei hărți interactive, ce exprimă consumul de alcool pur pe an de persoană, primele zece locuri ale acestui clasament ce cuprinde 196 de țări sunt completate de Rusia, Republica Cehă, Ucraina, Andorra, România (12,9 litri), Serbia și Australia. Ele sunt urmate îndeaproape de Slovacia, Portugalia, Grenada, Ungaria, Letonia, Croația și Marea Britanie.
Situate pe locul 49, Statele Unite ale Americii sunt o națiune cu un consum moderat de alcool, cu doar 9 litri de persoană pe an.
Deloc surprinzător, poate din cauza restricțiilor religioase, Kuweitul și Pakistanul înregistrează majoritatea abstinenților, cu un consum mediu de 100 de mililitri de alcool pe an sau o singură sticlă de vin.