Grindeanu, despre prioritățile mandatului de premier

Premierul Sorin Grindeanu s-a aflat, duminică seară, în studiourile România TV, pentru a le explica românilor cum vor fi puse în practică promisiunile electorale.

Premierul Sorin Grindeanu a fost invitat, duminică seară, la postul de știri numărul unu din România, pentru a explica măsurile care vor fi adoptate în perioada imediată de Guvernul PSD-ALDE. Legea bugetului va fi trimisă la Parlament în jurul datei de 25 ianuarie, a declarat, joi, la începutul şedinţei de guvern, premierul Sorin Grindeanu, solicitându-i ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan, să aibă discuţii pe această temă cu fiecare minister. Aceasta ar fi prioritatea nr. 1, dar rămâneţi pentru a afla în detaliu despre schimbările pe care îi aşteaptă pe români în următoarea perioadă, începând cu majorările de pensii şi salarii şi terminând cu taxele şi impozitele din 2017.

Iată declaraţiile făcute de Sorin Grindeanu:

„PSD va sta 4 ani la Palatul Victoria. Eu? Voi sta atâta timp cât voi face treabă, cât vor oamenii.

Încercăm ca în jurul datei de 25 ianuarie, poate chiar mai repede, să trimitem bugetul spre Parlament. Ne vom respecta toate angajamentele.

Preşedintele Klaus Iohannis a vrut să vadă cum vedem lucrurile pentru 2017. I-am prezentat datele la zi, cât va fi PIB-ul, care este creşterea economică, apoi care este inflaţia, cât va fi rata şomajului… Nu sunt un tip conflictual, nici eu, nici colegii mei. Discuţia cu preşedintele a fost cât se poate de decentă şi într-un cadru instituţional corect.

Execuţia bugetară pe anul trecut a avut venituri de 221 de miliarde, prognozate erau de 231, apoi s-a spus la 235 ca şi estimare, iar la final s-au închis lucrurile la 221, ca şi venituri totale. Este această diferenţă neacoperită. Semnele noastre de întrebare au apărut când s-a făcut o rectificare de buget la finalul lui noiembrie, când datele erau aproape de adevăr, şi unde nu s-a făcutt rectificare negativă, ba dimpotrivă… Ministrul Finanţelor a spus că rectificarea a fost pozitivă pentru că eram în campanie electorală. Dar există viaţă şi după alegeri… Nu ne putem juca cu lucruri de acest tip. De aceea avem acest semn de întrebare, o să vedem calculele, care sunt cauzele, dar treaba noastră este să ne ocupăm de implemenatrea programului de guvernare.

Eu am evitat să vorbesc despre moşteniri grele, chiar dacă sunt. Lumea n-a votat programul de guvernare al PSD ca să spunem despre moştenirea grea. Le-am cerut miniştrilor să-mi facă o situaţie cu ce au găsit şi ce trebuie făcut pentru a pune în practică programul de guvernare.

Nu riscăm să îngheţăm de frig. Am avut o discuţie cu ministrul Energiei, mi-a prezentat situaţia la zi a stocurilor. Am avut un maxim de consum, dar s-au luat măsuri astfel încât să se poată producă energie. Sunt lucruri pe care era obligatoriu să le facem.

Nu ştiu dacă familia mea va veni la Bucureşti. Cred că va rămâne la Timişoara, am doi copii mici, ei au prieteni acolo, toate legăturile… Cariera mea politică de până acum este legată de Banat, Timiş, de tot ce am făcut acolo.

Am fost tot timpul un om deschis, nu am avut nimic de ascuns, am comunicat mereu cu oamenii. Au trecut 11 zile de la învestire, am intrat direct în cod roşu… Eu cred că noi, ca şi echipă, am gestionat bine situaţiile apărute. Nu e vorba de acomodare, nu există şcoală de prim-ministru”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.