Generalul Florian Coldea va fi trecut în rezervă!
Generalul Florian Coldea, prim-adjunct al şefului SRI, urmează să fie trecut în rezervă ca urmare a scandalului în centrul căruia se află după dezvăluirile făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă cu privire la intervenţiile ale sale în justiţie şi chiar în economie, prin ameninţări la adresa persoanelor care erau factori de decizie, anunţă SRI într-un comunicat. SRI anunţă că ancheta internă nu au relevat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare, astfel că s-a propus repunerea pe funcţie a lui Florian Coldea, însă acesta a cerut eliberarea din funcţie şi va fi trecut în rezervă.
SRI precizează, într-un comunicat dat publicităţii marţi, că, în urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public privind activitatea general-locotenentului Florian Coldea, dar şi alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public. Serviciul Român de Informaţii a anunţat, joi, că desfăşoară o anchetă în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, iar, până la finalizarea verificărilor, generalul-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia directorului SRI, care îi va prelua, de altfel, şi atribuţiile.
„În urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public privind activitatea domnului general-locotenent Florian Coldea, dar şi alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public.
Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI.
SRI îşi reafirmă determinarea de a îndeplini asumat misiunile sale, în parteneriat cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu care colaborează pentru apărarea intereselor de securitate naţională şi protejarea cetăţenilor români, la standarde euro-atlantice de profesionalism. SRI rămâne ferm în ceea ce priveşte transparentizarea instituţională şi respectarea procedurilor de evaluare şi control intern”, se precizează în comunicat.
Sursele citate spun că decizia privind trecerea în rezervă a generalului cu patru stele Florian Coldea vine după ultimele dezvăluiri făcute de Sebastian Ghiţă la România TV privind faptul că fostul şef operativ al SRI nu a plătit pentru concediile petrecute cu familia alături de cea a fostului deputat în Seychelles, Toscana şi la Disneyland şi că a prezentat facturi false la serviciu pentru a justifica deplasările.
Administraţia Prezidenţială nu a confirmat redactarea decretului de trecere în rezervă a lui Florian Coldea, însă surse politice au declarat pentru EVZ că în asemenea situaţii practica este ca acest document să fie făcut după consultarea sau chiar la cererea preşedintelui României.
Surse din SRI susţin că ancheta internă demarată de instituţie a relevat faptul că Florian Coldea ar fi prezentat documente cum că ar fi achitat vacanţele exotice, fapt infirmat însă de actele arătate de Sebastian Ghiţă.
Săptămâna trecută directorul SRI Eduard Hellvig a decis punerea la dispoziţie a generalului Florian Coldea, atribuţiile sale urmând să fie preluate de şeful SRI. Decizia a venit la o zi după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă aducea dovezi privind relaţia sa apropiată cu prim-adjunctul SRI, despre care povestise anterior că a întreprins acţiuni vecine cu traficul de influenţă şi şantajul în situaţii legate de sistemul judiciar din România sau chiar de economia ţării.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.
Precizăm că SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate.
Instituţia noastră apreciază ca deosebit de important principiul legalităţii, care guvernează întreaga activitate a Serviciului, ca fiind o garanţie a respectării drepturilor omului şi a reputaţiei cadrelor instituţiei. Ne reafirmăm determinarea de a menţine standardele de profesionalism pe care sunt construite alianţele din care SRI face parte alături de servicii partenere din state cu tradiţie şi democraţii consolidate.
Reiterăm faptul că Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi a cetăţenilor români„, se arată în comunicatul SRI.
În ultimele săptămâni, fostul deputat Sebastian Ghiţă, cercetat şi trimis în judecată în mai multe dosare de DNA, a făcut dezvăluiri explozive despre adjunctul şefului SRI, generalul Florian Coldea, cu care a avut o relaţie strânsă de prietenie şi pe care îl acuză că, împreună cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, dirijează mai multe acţiuni care contravin intereselor României. Acuzaţiile au fost făcute într-o serie de înregistrări video difuzate de România TV, în care Sebastian Ghiţă vorbea despre sistemul judiciar din România şi despre personaje cheie din justiţie, din SRI şi din mediul politic.
Cu o zi înainte de suspendarea lui Florian Coldea, Sebastian Ghiță a prezentat dovezi privind vacanţe petrecute împreună în străinătate în anii trecuţi. Totodată, Ghiţă a arătat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat sub ameninţarea unor dosare penale atât pe numele său, cât şi al soţiei sale, Carmen Iohannis.