Consecințele lipsei de vitamina D în organism

Cancerul este o afecțiune pentru care medicina modernă nu a găsit încă un tratament, iar specialiștii sunt de părere că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Totuși, un progres în acest sens a fost făcut, descoperindu-se faptul că o anumită vitamină poate împiedica dezvoltarea celulelor canceroase.

Potrivit healthylifetricks.com, cercetările desfășurate în Statele Unite au arătat că aproximativ 70% dintre copii nu consumă suficientă vitamina D, în cazul adulților procentul ajungând până la 75%. Vitamina D este extrem de importantă și de benefică pentru organism, putând să prevină numeroase boli, precum diverse tipuri de cancer, afecțiuni cardiovasculare și diabet.

Deficiența de vitamina D este o problemă pe care puțini oameni o conștientizează. Evident, cea mai bună modalitate de a determina această carență este un test de sânge, dar există numeroase indicii care ar trebui să vă dea de gândit printre care: dureri ale oaselor, slăbiciune musculară, astm sever, în special în cazul copiilor mici, dureri cronice,transpirație excesivă – în condițiile în care nu faceți efort, iar temperaturile nu sunt ridicate, depresie – studiile au arătat că vitamina D este de un real ajutor în cazurile de depresie și anxietate. Un grup de cercetători norvegieni au demonstrat beneficiile suplimentării dietei cu vitamina D.

În cazul în care observați aceste semne, ar trebui să discutați cu medicul în cel mai scurt timp și să faceți un set de analize.

Vitamina D poate fi obținută din anumite alimente, precum peștele gras, laptele, iaurtul, tonul, ciupercile și sucul de portocale, dar și prin expunerea la soare. De asemenea, poate fi administrată sub formă de suplimente orale, la recomandarea specialistului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.