Controverse privind legislația penală la dezbaterea MJ

Share:

Proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse și pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală au stârnit opinii pro și contra în rândul participanților la dezbaterea publică, organizată luni, la Ministerul Justiției.

Maria-Nicoleta Andreescu de la APADOR-CH s-a referit la necesitatea respectării procedurilor legale privind transparența decizională. Ea și-a arătat totodată speranța că aceste proiecte de OUG vor deveni proiecte de lege, informează Agerpres.

„În niciun caz nu s-a justificat în mod real necesitatea adoptării acestor aceste normative în regim de urgență și, dacă se va reveni la calea legală, procedura este că ele trebuie puse în transparență decizională pentru minim 30 de zile. Având în vedere că vorbim de legislație care afectează sistemul penal, cele 30 de zile din punctul meu de vedere sunt un standard minimal, ar fi necesare mai multe luni de zile. De-abia apoi să fie adoptate respectivele acte normative în Guvern și transmise Parlamentului (…) APADOR-CH susține retragerea proiectelor sub forma ordonanțelor de urgență și discutarea lor în procedură normală”, a declarat aceasta.

La rândul său, Cezara Grama de la Expert Forum a spus că textele celor două proiecte de OUG sunt „insuficient pregătite”, precizând că discuțiile din spațiul public cu privire la acestea „au fost destul de confuze”. „Aveți o reacție socială destul de puternică (…) Considerăm și noi (…) că trebuie retrasă procedura de urgență (…), trebuie puse în procedură legislativă normală, care să poată să ofere posibilitatea unei dezbateri complete, tehnice, pe chestii foarte sensibile”, a mai spus aceasta.

Mihai Polițeanu de la Inițiativa România i-a cerut ministrului Justiției, Florin Iordache, să retragă imediat cele două proiecte de OUG și să își dea demisia.

„Sunteți compromis ca ministru al Justiției. Textele ordonanțelor și notelor de fundamentare au fost scrise conspirativ, iar cel puțin textul notei de fundamentare privind grațierea este plin de falsuri. (…) Această întâlnire este o farsă”, a spus el.

În schimb, Corneliu Bălan, președintele Asociației Victimelor Abuzurilor Statului de Drept din România, a spus că este de acord cu cele două proiecte. „În principiu, noi suntem de acord cu cele două proiecte, dar (…) să fie discutate în Parlament pentru a putea să-și spună părerea și opoziția în mod corespunzător și atunci va dispare această mișcare a străzii care este necorespunzătoare”, a afirmat el.

La rândul său, Adrian Macarie a spus că susține aceste proiecte de acte normative. „Domnule ministru, să vă dea Dumnezeu puterea să le duceți până la capăt (…) În România, ce avem ca supremă valoare, omul sau nu?”, a spus acesta precizând că „orice grațiere individuală se dă de către judecător”, iar un om eliberat în condiții normale poate să își refacă viața.

Pe de altă parte, Ene Viorel, reprezentantul Asociației Victimelor Mineriadelor, a ridicat problema victimelor. „Cei care suntem victime, cărora nu ni s-a făcut dreptate timp de 27 de ani și care în momentul de față, după foarte mulți ani, vedem că Iliescu și alții sunt puși sub acuzare. Deci dumneavoastră ce propuneți ca reprezentant al PSD-ului? Ca domnul Iliescu să beneficieze de toate aceste lucruri”, a spus el.

Un alt participant l-a felicitat pe ministrul Justiției pentru „îndrăzneala” de a organiza această dezbatere.

„Cred că dumneavoastră inițiați acum o transformare a sistemului juridic, eu o văd ca o primă măsură pe care o realizați. Dacă doriți o rejuvenare, o reinventare sau o transformare cu adevărat exponențială, vă rog să o faceți impecabil (…). Dincolo de problemele tehnice, punctuale, pe anumite articole, care se pot rezolva, (…) România are nevoie de astfel de inițiative”, i-a transmis acesta lui Iordache.

O altă participantă la eveniment a afirmat că foarte multă lume „politizează” discuțiile. „Foarte mulți ne gândim la oamenii (…) care trăiesc ceea ce trăiesc în penitenciare. Ca psiholog, am avut neplăcerea să văd și să iau contact cu astfel de oameni, foarte mulți dintre ei merită șansa unei grațieri (…) Aplicați clemența pentru cei care într-adevăr merită și care nu au dat dovadă de violență (…) Propun să dați această ordonanță, dar să o aplicați într-un mod nepolitizat”, a mai afirmat aceasta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.