Aurelia Cristea demisionează din „grupul infracțional” PSD

0

Aurelia Cristea, fost deputat şi ministru pentru Dialog Social, a anunţat că demisionează din PSD invocând faptul că nu mai poate da girul, din măcar din calitatea de simplu membru, unui ”grup infracţional aflat vremelnic în fruntea partidului şi, din păcate, a ţării”.

”În cursul zilei de astăzi am depus demisia mea din rândurile Partidului Social Democrat. O decizie luată în zorii unei zile care a urmat unei seri şi nopţi negre pentru România şi pentru noi toţi”, a scris, pe Facebook, Aurelia Cristea.

Ea susţine că a intrat în PSD în 1996 cu speranţa că va putea contribui la clădirea unui viitor mai bun pentru România. ”Am fost conştientă că va fi greu, însă nu am dezarmat aproape niciodată. Nici când am fost atacată, nici când am fost jignită, nici când mi s-au făcut nedreptăţi. Pentru că am crezut şi cred în continuare că, atâta timp cât eşti consecvent cu tine şi cu principiile tale şi atâta timp cît nu încerci să înşeli încrederea celor din jur, nu există barieră insurmontabilă”, afirmă Cristea.

Fostul ministru susţine că a ajuns în punctul în care nu mai poate sta într-un partid a cărui conducere a renunţat la valorile după care ea şi-a ghidat cariera. ”Într-un astfel de moment, cred că avem fiecare datoria morală să nu rămânem indiferenţi. Iar eu nu pot acorda girul meu, chiar din calitatea de membru, unui grup infracţional aflat vremelnic în fruntea PSD şi , din păcate, al ţării. Sunt convinsă că există un număr suficient de mare de membrii ai Partidului Social Democrat care se ghidează după aceleaşi principii sănătoase. Sunt convinsă că exact ei vor sta la baza reformării necesare şi reconstrucţiei de credibilitate pe care o consider vitală în acest moment. Lor le doresc succes, eu însă mi-am pierdut speranţa că mai pot schimba ceva din interior”, a conchis Aurelia Cristea.

Aurelia Cristea a fost deputat în legislatura 2012-2016, iar în perioada martie-decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Dialog Social în ultimul guvern Ponta. Ea a fost iniţiatoarea Legii antifumat care a generat controverse în spaţiul public. În momentul de faţă, un proiect aflat în procedură legislativă propune atenuarea unora dintre efectele legii, în timp ce Cristea vrea modificarea ei pentru interzicerea fumatului în maşina personală, dacă printre printre pasageri se află copii sau femei însărcinate, şi interzicerea ţigărilor electronice la locurile de joacă ale copiilor.

Aurelia Cristea a fost preşedinte PSD Cluj însă organizaţia pe care o conducea i-a retras sprijinul politic, în aprilie 2016, pentru candidatura la Primăria Cluj. În consecinţă, Cristea şi-a depus demisia de la conducerea filialei. La alegerile parlamentare din 11 decembrie, ea nu s-a mai regăsit pe listele candidaţilor PSD.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.