Noua Medicină Germană, terapie alternativă
Un fost sportiv de performanță, care a suferit o afecțiune gravă ce nu a putut fi tratată prin metodele medicinei clasice, promovează la Târgu Mureș o terapie alternativă în tratarea bolilor, Noua Medicină Germană, despre care se spune că ajută la vindecarea oamenilor prin explicarea logică a legăturii strânse dintre minte și boală.
Dr. Carmen Nicolau, medic primar gastroenterolog la un centru medical din Târgu Mureș, a spus că acest nou concept promovat în România este o provocare, întrucât Noua Medicină Germană pornește de la ideea că orice boală este cauzată de un șoc emoțional care surprinde individul total nepregătit.
„Noua Medicină Germană este o provocare pentru noi. A început anul trecut, pornind de la un pacient care era, printre altele, și un apropiat al familiei mele. Tânărul respectiv, sportiv de performanță, a ajuns într-un mod neașteptat într-o stare septică cu o evoluție dramatică, în câteva ore i s-a deteriorat starea generală foarte tare. A fost, la un moment dat, la ATI, intubat, cu un dezechilibru al ogranismului foarte brusc. Investigațiile prin medicina clasică nu au dus decât la o infecție urinară pe care cu toții nu ne-o putem imagina să producă o deteriorare atât de bruscă la o persoană cu asemenea parametri fizici. Persoana respectivă a încercat să își amintească de la ce a plecat boala. Neavând multe repere în medicina clasică, a descoperit această Nouă Medicină Germană”, a declarat, pentru Agerpres, dr. Carmen Nicolau.
Aceasta a spus că după ce persoana respectivă s-a specializat în Noua Medicină Germană, a început să susțină cursuri și la Târgu Mureș și că există deja cazuri în care conceptul respectiv a funcționat.