Turcan, invitație pentru liderii USR
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, joi, că pe termen lung USR poate să vină „natural” alături de PNL, fie într-o alianță, fie printr-o fuziune.
„Eu nu privesc USR ca pe un adversar politic, ci mai degrabă ca pe un competitor pe un anumit segment de electorat, un segment care a fost destul de dezamăgit de sistemul politic de până acum. Cred însă că dacă PNL va deveni acel vector politic din scena politică credibil, cu idei susținute de dreapta, USR poate să vină natural alături de PNL fie într-o alianță, fie dacă nu, la un moment dat, printr-o fuziune. Asta este soluția pe termen lung, pentru că PNL are organizații județene, are nuclee dure cu oameni foarte corecți și foarte buni și implicați și cu deschidere pentru a le da oamenilor soluții”, a spus Raluca Turcan, la Adevărul Live, potrivit Agerpres.
Ea a adăugat că dacă acest bazin al PNL ar fi pus împreună cu un grup de tineri, în special în mediul urban, având la bază în mare parte o dezamăgire față de clasa politică, formula rezultată ar fi una care să dea „o forță în contrapondere la PSD”.
„Eu le spun doar celor de la USR că PNL nu este un adversar, eu colaborez foarte bine cu colegii din USR, însă PNL are program, are echipă, are valori, are această șansă de a restructura intern și cred că pe termen lung putem colabora foarte bine”, a menționat Turcan.