Vaccinul împotriva hepatitei B lipsește!
Mai sunt cateva mii de doze în toată ţara de vaccin împotriva hepatitei B. Ministrul Sănătăţii a anunţat la TVR că deja cauta stocuri disponibile în alte state. Nu a primit nicio ofertă de o săptămână, de când a fost lansat apelul. Este posibil să primim vaccinul de la o companie din Coreea.
În stocurile direcţiilor de sănătate publică din toată ţara au rămas mai puţin de patru mii de doze de vaccin împotriva hepatitei B. Acesta ar trebui administrat după naştere, în maternitate.
Virusul hepatitei B se transmite prin sânge, obiecte infectate şi contact sexual. Gravidele care au hepatita B au însă mari emoţii pentru bebeluşii lor.
Pentru protecţia copiilor născuţi din mame cu hepatita B, a fost aprobată o schemă alternativă de imunizare. Medicii de familie le vor administra vaccinul hexavalent la vârsta de 6 săptămâni.
La Maternitatea Giuleşti din Capitală sunt păstrate câteva doze special pentru cei aduşi pe lume de mamele cu hepatita B.
Dacă există o solicitare oficială de la Ministerul Sănătăţii către alte ţări, se pot găsi soluţii.
Acum o săptămână, Ministerul Sănătăţii a declanşat oficial mecanismul european de protecţie civilă pentru a primi vaccinul din alte state. N-a primit încă vreo ofertă.
25 de mii de bebeluşi au rămas nevaccinaţi. Ministerul a aflat de la un furnizor că un producător din Coreea vrea să aducă pe piaţa românească un vaccin împotriva hepatitei B. Va începe producţia după ce va obţine aprobarea de la Agenţia Medicamentului.