Burleanu merge (până la capăt) pe mâna lui Daum!
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că îl susține pentru funcția de selecționer pe germanul Christoph Daum indiferent de rezultatul partidei cu Danemarca (26 martie), una decisivă în ceea ce privește șansele de calificare ale echipei naționale a României la Cupa Mondială din 2018.
„Domnul Daum se bucură de toată susținerea mea indiferent de rezultatul meciului naționalei cu Danemarca. Îmi doresc să avem posibilitatea să colaborăm cu domnul Daum și după această campanie de calificare. Pentru că s-au pus baze extrem de importante până acum, iar domnul Daum a contribuit la aceste lucruri. Fără dumnealui nu am fi putut face aceste lucruri.
Și nu vorbim doar despre un transfer de mentalitate, ci de întreaga zonă de suport. Vorbim despre un tot unitar pe care am reușit să-l creăm între prima reprezentativă și selecționata de tineret. În momentul de față creăm niște etape care să crească predictibilitatea obținerii unor rezultate de care să fim mândri. Jucători mai buni sau mai tineri nu pică din cer de pe o zi pe alta”, a spus Răzvan Burleanu.
Echipa națională a României are cinci puncte după patru meciuri disputate în cadrul preliminariilor CM 2018 și ocupă în momentul de față poziția a patra în clasamentul Grupei E. În cazul unei înfrângeri în meciul cu Danemarca de pe teren propriu, șansele de calificare ale reprezentativei României scad aproape de zero. Din fiecare grupă a preliminariilor se califică direct prima echipă clasată, iar cele mai bune opt ocupante ale locurilor doi din cele nouă grupe vor juca baraj pentru a putea evolua la Cupa Mondială.
Reprezentativa România întâlnește în 26 martie, de la ora 21,45, la Cluj-Napoca, selecționata Danemarcei, în cadrul etapei a cincea a Grupei E a preliminariilor CM 2018.