Trump numește un ambasador surpriză în Rusia
Președintele SUA, Donald Trump, i-a propus lui Jon Huntsman, fost guvernator republican al statului Utah, să devină ambasador în Rusia, a relatat Washington Post miercuri, pe fondul acuzațiilor privind legăturile cu Rusia ale lui Trump și anturajului său.
Potrivit cotidianului, oferta ar fi fost formulată săptămâna trecută și Huntsman, ex-ambasador la Singapore în timpul președinției lui George H.Bush și în China, sub mandatul lui Barack Obama, ar fi acceptat propunerea, potrivit Agerpres.
La 56 de ani, acest specialist în problemele Asiei fusese de asemenea candidat al Partidului Republica în alegerile primare prezidențiale în 2012. În această campanie, el fusese acuzat de Trump că a lăsat China „să joace murdar împotriva SUA”, în timp ce era la post la Beijing, scrie AFP.