Vaccinul împotriva hepatitei B, adus din Norvegia
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că a fost activat un mecanism european pentru achiziția de vaccin împotriva hepatitei B, în prezent specialiștii români purtând discuții cu omologii lor din Norvegia despre condițiile în care acesta va putea fi adus în țară. De asemenea, ar urma să fie alocate fonduri şi pentru vaccinul pneumococic.
„Pentru vaccinul tetravalent s-a semnat și au și intrat cantitățile. Pentru hexavalent este semnat contractul. Procedura a fost finalizată. Pentru hepatită B, avem în continuare aceeași problemă. După cum știți, am activat un mecanism european pentru a achiziționa vaccin de hepatită B, am primit un răspuns din Norvegia și, în momentul de față, specialiștii din DSP au luat legătura cu omologii de acolo și vedem în ce condiții îl putem aduce”, a afirmat demnitarul, la o dezbatere publică.
În ceea ce privește legea vaccinării, Bodog a amintit că există două drafturi de proiecte care vor fi trimise în dezbatere publică și apoi la Parlament.
„Există două drafturi cu legea vaccinării, care au fost îmbunătățite mai mult sau mai puțin, drafturi pe care le voi trimite în dezbatere publică ca proiecte de act normativ promovat de Guvern. Ele vor merge în dezbatere la Parlament, însă m-am ferit până la momentul de față să dau drumul acestor legi din cauza faptului că nu avem aceste vaccinuri. Cea mai importantă prioritate a Guvernului este cea legată de vaccinare”, a subliniat ministrul.
El a adăugat că anul acesta se va introduce vaccinul pneumococic.
„Se introduce de anul acesta un nou vaccin, este vorba despre vaccinul pneumococic care se face peste tot în Europa, doar în România, nu. El a fost introdus în schema de vaccinare, însă nu au fost asigurate fonduri pentru achiziționarea vaccinului și în săptămânile viitoare vom demara procedurile și vom achiziționa acest vaccin”, a spus Bodog, conform Agerpres.