Keşeru, un nou gol pentru Ludogoreţ
Atacantul român Claudiu Keșeru a marcat un gol pentru Ludogoreț Razgrad, care a terminat la egalitate cu Dunav Ruse, 2-2, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 25-a a campionatului de fotbal al Bulgariei.
Keșeru a pasat la primul gol al campioanei, marcat de José Palomino (14), oaspeții au întors scorul prin golurile înscrise de Branimir Kostadinov (45) și Birsent Karagaren (66), dar Claudiu Keșeru a stabilit rezultatul final (70), informează Agerpres.
Keșeru a fost integralist la gazde, în timp ce fundașul Cosmin Moți a rămas pe banca de rezerve.
Internaționalul român, convocat la echipa națională pentru meciul cu Danemarca din 26 martie, din preliminariile Cupei Mondiale 2018, are șase goluri înscrise pentru Ludogoreț în ultimele trei etape.
Keșeru este golgheterul la zi al campionatului, cu 19 goluri marcate (în 22 de jocuri), urmat de Joao Paulo (Botev Plovdiv), 13 goluri, transferat în iarnă de Ludogoreț, Marcelinho (Ludogoreț), 12 goluri, etc.
Pe primul loc al clasamentului se află Ludogoreț Razgrad, 64 puncte, urmată de Levski Sofia, 48 p (un meci mai puțin), ȚSKA Sofia, 46 p, Lokomotiv Plovdiv, 39 p, etc.