Scandalul Rusia-Ucraina de la Eurovision ia amploare

0

Rusia se așteaptă ca Ucraina să revină asupra deciziei de a interzice intrarea pe teritoriul ucrainean a concurentei alese să reprezinte Rusia la concursul muzical Eurovision, ce va avea loc la 13 mai la Kiev.

”Din punctul nostru de vedere, această decizie este absolut nedreaptă și sperăm că va fi revizuită”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.

Serviciile speciale ucrainene (SBU) au interzis pentru o perioadă de trei ani intrarea pe teritoriul ucrainean a cântăreței Iulia Samoilova, reprezentanta Rusiei la ediția din acest an a Eurovision, pe motiv că aceasta a susținut un concert în Crimeea, încălcând legea ucraineană.

Câștigând dreptul de a organiza cea de-a 62-a ediție a concursului, prin victoria reprezentantei sale de anul trecut, Jamala, Ucraina a amenințat că va respinge intrarea unor cântăreți ruși pe care îi consideră anti-ucraineni. Samoilova, care a fost aleasă pentru a reprezenta Rusia la Eurovision anul acesta, a vizitat Crimeea de când peninsula a fost anexată de Rusia, ceea ce este ilegal în conformitate cu legislația ucraineană cât timp nu are permisiunea Kievului, scrie Reuters.

Kremlinul a negat că Samoilova a fost aleasă pentru a reprezenta Rusia în scopul de a provoca Ucraina politic și susține că alegerea cântăreței a fost făcută în mod independent de televiziunea de stat.

Anul trecut și Rusia a acuzat Ucraina de politizarea competiției alegând să fie reprezentată de Jamala, o etnică tătară din Crimeea, al cărei cântec interpretat în concurs amintește deportările masive ale tătarilor din Crimeea în epoca lui Stalin, în anii ’40.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.