Dragnea nu (mai) vrea să fie premier

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu își mai dorește să fie premier, indiferent ce va decide Curtea Constituțională a României (CCR), săptămâna viitoare, referitor la Legea 90/2001, conform căreia pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au condamnări penale și nu se găsesc în cazuri de incompatibilitate.

„Ceea ce s-a întâmplat este istorie. (…) Obiectivul meu nu mai este să fiu prim-ministru. Obiectivul meu este să gestionez, atât cât pot, conducerea Camerei și conducerea Parlamentului împreună cu Călin Popescu Tăriceanu și să sprijin cu toată puterea mea acțiunea guvernamentală indiferent ce va spune CCR săptămâna viitoare”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

Curtea Constituțională a României a amânat, pentru 4 aprilie, pronunțarea în cazul sesizării Avocatului Poporului cu privire la articolul de lege care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.