Iohannis îl corectează pe Dragnea
Administraţia Prezidenţială precizează că informaţia vehiculată de către liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit căreia nu a existat o întâlnire între Comisia de la Veneţia şi Curtea Constituţională (CCR), nu este corectă, preşedintele Comisiei de la Veneţia având joi o întâlnire cu preşedintele CCR, chiar la sediul instituţiei.
„Din păcate, informaţia vehiculată de domnul Dragnea nu este corectă: preşedintele Comisiei de la Veneţia a avut ieri (joi – n.r.), la ora 12.00, o întâlnire cu preşedintele CCR, chiar la sediul Curţii”, se arată în răspunsul Preşedinţiei.
Conform sursei citate, preşedintele CCR a fost invitat şi a participat la prima sesiune a conferinţei din după-amiaza zilei de joi, la care a luat cuvântul şi preşedintele Comisiei de la Veneţia.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat nemulţumit, joi, de faptul că preşedintele Iohannis nu a prevăzut o întâlnire între Comisia de la Veneţia, prezentă zilele acestea în România, şi Curtea Constituţională, spunând că s-a pierdut un moment important, arată News.ro.
”Eu sunt foarte nemulţumit că cei care au organizat acest eveniment nu au prevăzut o întâlnire a Comisiei de la Veneţia cu CCR. Eu nu cred că este în regulă. Comisia de la Veneţia are ca atribuţii principale Constituţiile din ţările respective. Faptul că au venit în România şi cei care au organizat nu s-au gândit să facă o întâlnire între Comisia de la Veneţia şi CCR nu e în regulă şi s-a pierdut un moment important”, a declarat Liviu Dragnea la Sinaia.
În perioada 6-7 aprilie are loc la Palatul Cotroceni conferinţa internaţională ,,Interacţiunea între majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie”, sub patronajul preşedintelui României şi al secretarului General al Consiliului Europei.