Legătura dintre coșmaruri și boala Parkinson

Aveți frecvent vise terifiante în care vă atacă oamenii sau câinii ori visați țipete și sânge? Există un risc de 50 la sută să fiți diagnosticat cu boala Parkinson în 5 ani și risc de 90 la sută să fiți diagnosticat în 10 ani. Avertismentul a fost prezentat la un curs internațional cu peste 300 de participanți, medici și speakeri de talie mondială din mai multe țări, organizat la Poiana Brașov de către Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității și Societatea de Neurologie din România.

Boala Parkinson, descrisă acum 200 de ani de către dr. James Parkinson, are multe simptome încă puțin cunoscute, și debutează insidios. De aceea, diagnosticul este întârziat în multe cazuri.

Visele terifiante, anxietatea și depresia, constipația prelungită, pierderea mirosului sau înțepenirea umărului, de exemplu, pot fi semnale de alarmă legate de boala Parkinson. După ce trec pe la medici de mai multe specialități, pacienții află ce au, de fapt. Iar când apar simptomele clasice, boala e deja instalată de mulți ani.

Primele leziuni pot apărea și cu 20 de ani înainte de primele semne clinice. Numai în stadiul 3 apar tulburările de mișcare. Practic, diagnosticul nu e precoce.

„Din nefericire, semnele cele mai precoce nu se regăsesc în sfera tulburărilor motorii, ci a unor tulburări vegetative, de somn, de dispoziție, care nu au nimic specific. De aceea, una dintre direcțiile de cercetare în domeniu este acum găsirea posibilității de a avea un diagnostic mult mai precoce decât cel posibil astăzi în lume.” – spune prof. dr. Dafin F. Mureșanu, președintele Societății Române de Neurologie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.