Premiu important pentru TVR Iași

La competiția europeană dedicată televiziunilor regionale filmul „25, o istorie călătoare” al jurnalistilor ieșeni a fost recompensat de juriul internaţional cu menţiune la categoria „originalitate”. A concurat cu 160 de producții.

Pelicula „25, o istorie călătoare” înseamnă zile întregi pe drumurile Moldovei pentru a reface itinerariul unor povești scrise cu ani în urmă. Jurnaliştii TVR Iași au revenit în locurile filmate în urmă cu 5, 10, 20 de ani. Experiența de atunci și de acum a realizatorilor și a personajelor, deopotrivă, s-a transformat într-o producție originală, distinsă de juriul Asociației Televiziunilor Regionale din Europa-CIRCOM.

Dincolo de acest premiu, cred că impactul filmărilor, producerii acestui film a fost mai mare decât premiul, a afirmat regizorul artistic Violeta Gorgoș.

Filmul este un itinerar printre ani în cele opt judeţe ale Moldovei.

„Acest premiu este deosebit de onorant pentru noi pentru că vine din partea CIRCOM – Asociația Televiziunilor Publice Regionale din Europa, iar Prix CIRCOM – competiția tutelată de această organizație presupune că te bați cu televiziuni ca BBC, France 3, televiziunile scandinave, a precizat Raluca Aftene, jurnalist TVR Iași.

Premiul câştigat de echipa TVR Iaşi este singurul obţinut de România în acest an la importanta competiţie internaţională de televiziune.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.