Legea vaccinării va rezolva problema epidemiilor

Proiectul de lege privind vaccinarea are ca scop rezolvarea a două aspecte majore descoperite în realitatea românească – refuzul unor părinți de a-și vaccina copiii și deficiențele privind stocurile, a declarat, joi, deputatul PSD de Timiș, Bianca Gavriliță, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie.

Parlamentarul, care reprezintă un județ aflat în topul cazurilor de îmbolnăvire cu rujeolă și care este și doctor, a precizat, într-o conferință de presă, că refuzul de a efectua vaccinarea poate duce la repetarea unor epidemii, eradicate tocmai datorită acestei soluții medicale, informează Agerpres.

”Realitatea din teren indică două mari probleme: refuzul părinților de a vaccina copii și cea de-a doua este lipsa vaccinului în foarte multe cazuri. Această lege își propune să rezolve ambele situații. Vor fi dezbateri, prin ea se va încerca să se ‘oblige’ părinții să-și vaccineze copiii. Părinții pot semna o adeverință că refuză să-și vaccineze copiii, dar apare o problemă în momentul intrării în colectivitate a copiilor, așa cum este în multe țări din Occident, unde dacă nu este vaccinat copilul, nu este primit în colectivitate”, a explicat Gavriliță.

Aceasta a dat ca exemplu epidemia de rujeolă cu care se confruntă, în ultimele luni, România și care a determinat multe îmbolnăviri și victime.

Bianca Gavriliță a subliniat că, în contextul în care există cazuri precum cel al Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova, care a intrat recent în carantină din cauza numărului de îmbolnăviri cu rujeolă, discutarea unei propuneri de lege referitoare la vaccinare este cu atât mai necesară.

Cea de-a doua problemă la care a făcut referire deputatul — stocurile de vaccin, ar urma să fie reglementată, de asemenea, prin această lege, care ar prevede că Ministerul Sănătății ”se obligă să aibă stocuri pentru cel puțin doi ani pentru fiecare vaccin”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.