USR atacă conflictul de interese la CCR

Parlamentarii USR sesizează Curtea Constituțională privind legea conflictului de interese, a anunțat luni președintele partidului, deputatul Nicușor Dan.

„A fost depusă la registratura Senatului cu mici emoții, că se termina programul”, a precizat Nicuşor Dan. Întrebat câți senatori au semnat de la PNL, el a spus: „Cred că șapte sau opt, nouă sau zece”.

„Niște colegi s-au ocupat. Au fost majoritatea de la noi”, a adăugat Dan.

Pe fond, a explicat liderul USR, este vorba de redefinirea chestiunii conflictului de interese — art. 301 Cod penal.

„În formularea nouă dispar două lucruri — dispar relațiile comerciale (…) și sintagma relații de muncă. Deci, în momentul de față, conflictul de interese este conflict de interese doar dacă este între rude până la gradul doi. Motivele de control de constituționalitate pe care le-am invocat sunt în esență două — principiul bicameralismului care spune că între cele două Camere ale Parlamentului o versiune a legii nu trebuie să fie substanțial diferită (…) și faptul că Constituția spune că tratatele internaționale la care România este parte sunt parte din dreptul intern și prevalează în fața dreptului intern. (…) Vorbind grosier, după legea asta, dacă cineva ajunge primar și dă un contract unui fost angajat al lui, nu este niciun conflict de interese — asta este schimbarea în termeni populari”, a arătat deputatul USR, potrivit Agerpres.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.