Primul transplant de cord din acest an, la Târgu Mureș
O echipă din cadrul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, condusă de dr. Horațiu Suciu, a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primul transplant de cord din acest an din România, receptor fiind un pacient de 49 de ani din București, aflat într-o stare foarte gravă.
Prima intervenție de transplant cardiac din țară a început sâmbătă noaptea, la ora 1,00, și s-a finalizat la ora 8,00, iar de aceasta a beneficiat un bărbat din București, aflat pe lista de transplant de peste un an.
”Particularitatea cazului este că pacientul a mai fost operat pe cord deschis într-un alt centru din țară, când s-a efectuat un by-pass aorto-coronarian pentru boala ischemică a inimii, evoluția ulterioară a fost spre o insuficiență cardiacă, iar acest transplant a venit salvator pentru pacientul acesta. Donator a fost un tânăr de 19 ani, din județul Harghita, victima unui accident rutier, prelevarea s-a făcut în cursul nopții la Spitalul din Miercurea Ciuc de către o echipă a IUBCvT Târgu Mureș”, a declarat dr. Horațiu Suciu, într-o conferință de presă, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, anul trecut la Târgu Mureș s-au efectuat 11 intervenții de transplant cardiac.
”Intervenția de transplant cardiac la noi în clinică este o rutină, vă reamintesc că anul trecut am efectuat 11 intervenții de transplant cardiac, un număr foarte mare de intervenții. Din păcate, în acest an este prima și am vrut să marcăm acest eveniment, pentru că transplantul a trecut printr-o perioadă destul de controversată cel puțin la nivel mediatic și nu numai, au fost multe controverse asupra subiectului transplantului. Poate că acest aspect și-a pus amprenta asupra unui număr foarte mic de donatori, care a fost anul acesta și niciunul pentru cord. Suntem bucuroși că am reușit să facem acest transplant, pentru că, chiar dacă nu sunt donatori, receptori sunt foarte mulți, avem o listă de transplant foarte lungă și e nevoie de continuarea activității de transplant pentru această categorie de pacienți, foarte delicată”, a arătat dr. Horațiu Suciu.
El a precizat că există câteva momente critice post-operator, însă echipa care a efectuat intervenția este mulțumită de evoluția pacientului, care prezenta și alte afecțiuni care au complicat operația.