Parlamentul grec adoptă noi măsuri de austeritate
Parlamentul elen a adoptat joi seara noile măsuri de austeritate de aproape 5 miliarde de euro, cerute de creditori, UE și FMI, 153 de deputați din cele două partide din coaliția guvernementală, Syriza și Anel, votând pentru, în timp ce 128 de parlamentari au fost împotrivă, transmit agențiile internaționale de presă.
Pachetul de măsuri de austeritate cuprinde noi majorări de impozite și scăderi de pensii în valoare de 4,9 miliarde de euro, măsuri care ar urma să se aplice în perioada 2019-2020, cei doi ani care urmează după terminarea actualului plan de asistență. În replică, pachetul include și măsuri compensatorii pentru cei mai defavorizați, precum ajutoare pentru chirii și medicamente.
Cu câteva ore înaintea adoptării legii, atunci când premierul Alexis Tsipras îi chema pe deputați să voteze în favoarea noilor măsuri, în fața Parlamentului au izbucnit incidente, care nu au durat însă decât câteva minute.
Adoptarea acestor noi măsuri este o condiție pentru deblocarea unei tranșe de 7 miliarde de euro din planul de asistență în vigoare (2015-2018), bani care vor servi în principal la rambursarea unor datorii de patru miliarde de euro către BCE la data de 20 iulie și de două miliarde unor investitori privați.
Votul din Parlament vine la o zi după ce 18.000 de persoane au manifestat la Atena și Salonic (al doilea oraș al Greciei) și o grevă generală a fost declanșată la chemarea sindicatelor din sectorul public și privat.
Oficialii greci speră că aprobarea măsurilor de austeritate va permite deblocarea unei noi tranșe din planul de asistență cu ocazia reuniunii din 22 mai a miniștrilor de Finanțe din zona euro (Eurogrupul). În plus, Grecia mizează pe această reuniune pentru a obține angajamentele clare din partea partenerilor cu privire la restructurarea datoriei publice a Greciei (179% din PIB). De asemenea, Guvernul grec ar dori ca obligațiunile grecești să poată fi incluse în programul de achiziții de active al Băncii Centrale Europene, pentru a putea reveni pe piețele de obligațiuni și a se finanța.