Totul despre persoanele cu ADHD
Persoanele diagnosticate cu sindrom hiperkinetic cu deficit de atenție (ADHD) au un risc mai mare de a deveni părinți în perioada adolescenței în comparație cu semenii lor care nu suferă de această tulburare, informează joi Reuters citând un studiu de amploare realizat recent în Danemarca.
În special la grupa de vârstă de 12-15 ani, s-a observat că fetele cu ADHD aveau un risc de 3,5 ori mai mare, iar băieții de aproape 2 ori mai mare de a deveni părinți în adolescență, informează Agerpres.
„Ne așteptam să identificăm un risc crescut, însă nu de această magnitudine”, a declarat autorul principal al studiului, doctor Soren Dinesen Ostergaard, de la Spitalul Universitar Aarhus din Danemarca.
Cercetări recente au asociat simptomele de neatenție și impulsivitate ale ADHD cu un comportament riscant din punct de vedere sexual, însă nu era clar dacă acest lucru se traducea prin creșterea numărului de sarcini și de maternitate și paternitate în cazul adolescenților.
Studii anterioare au asociat maternitatea și paternitatea la vârsta adolescenței cu veniturile scăzute ale părinților și copiilor, cu șomajul, cu riscuri mai mari pentru starea de sănătate și cu problemele comportamentale, notează echipa lui Ostergaard în „Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry”.
Cercetarea a cuprins informații de la 2.698.052 de persoane născute între 1960 și 2001 în Danemarca, printre aceștia numărându-se 27.479 de subiecți diagnosticați cu ADHD.
Oamenii de știință au concluzionat că adolescenții cu ADHD au un risc de cel puțin două ori mai mare de a deveni părinți la vârste de 12-15 ani și 16-19 ani în comparație cu semenii lor care nu au fost diagnosticați cu acest sindrom.