Niculescu și Bogdan, eliminate la Roland Garros
Monica Niculescu şi Ana Bogdan au pierdut luni, în primul tur la Internaţionalele Franţei. Pe tabloul de simplu al fetelor mai avem patru reprezentante, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Patricia Ţig.
Monica Niculescu a pierdut în 83 de minute în faţa estoniencei Anett Kontaveit, scor 5-7, 1-6. Jucătoarea noastră a cedat fizic în actula al doilea, care a durat doar 24 de minute. Monica nu a mai câştigat la simplu în circuitul WTA din data de 8 martie, când a învins-o pe Sorana Cîrstea la Indian Wells. De atunci au urmat nu mai puţin de şapte înfrţngeri, cu cea de azi, de la Roland Garros: Indian Wells, cu Timea Bacsinszky; Miami, cu Johanna Larsson; Biel, cu Elise Mertens; Madrid, cu Caroline Wozniacki; Roma, cu Kiki Bertens; Nurnberg, cu Sorana Cîrstea.
Ana Bogdan, venită din calificări, a ratat şi ea prezenţa în turul doi, fiind învins că 3-6, 4-6 de tunisianca Ons Jabeur, o sportivă care atinge astfel în premieră turul doi ar unei competiţii de Grand Slam.
Pentru prezenţa în turul 1, Ana Bogdan şi Monica Niculescu vor primi câte 35.000 euro şi 10 puncte WTA.
Luni mai sunt programate meciurile Patricia Ţig-Anastasia Pavliucenkova şi Irina Begu Marianna Duque-Marino, iar marţi Simona Halep-Jana Cepelova şi Sorana Cîrstea-Shuai Peng.