Totul despre listarea DIGI

Listarea DIGI a fost primită, poate, cu prea mult entuziasm de către investitorii de retail, aceștia par să-și fi blocat banii, iar numeroase oportunități au trecut pe lângă ei, este de părere Laurențiu Roșoiu, director adjunct SAI Star Asset Management, într-un comentariu publicat pe InvestingRomania.com.

„Listarea DIGI, cea mai mare Ofertă Publică Inițială (IPO) a unei companii private la Bursa de Valori București, a fost primită cu entuziasm, poate cu prea mult entuziasm, de către investitori, în special de către investitorii de retail. Succesul s-a văzut în gradul uriaș de suprasubscriere înregistrat în ofertă. Chiar și așa, la mai bine de o lună după intrarea în piață, prețul se zbate în jurul celui de oferta. Prin urmare, investitorii care au cumpărat DIGI par să-și fi blocat astfel banii și, prin blocarea banilor, numeroase alte oportunități, cu randamente superioare celor aduse de DIGI investitorilor de retail, au trecut pe lângă ei”, a spus Roșoiu.

Potrivit acestuia, aproximativ 15 dintre societățile listate pe piața principală a Bursei de Valori București au înregistrat în ultimele 20 de zile creșteri de aproximativ 7% până la 60%.

„Intervalul de 20 de zile corespunde perioadei cuprinse între încheierea ofertei DIGI și sfârșitul lunii mai, iar cele 7 procente corespund randamentului adus de investiția în acțiuni DIGI investitorilor de retail. Prin urmare, de la IPO-ul DIGI până la finele lunii mai din 2017, investitorii în DIGI au trecut pe lângă alte 15 potențiale plasamente care ar fi adus un randament egal sau mai mare decât cel adus de DIGI. Și asta, atenție, făcând o comparație doar între prețul de subscriere și cel de piață, prin raportare la celelalte posibile alternative; altfel, dacă plecăm de la valorile subscrise (blocate) în IPO situația este cu totul alta pentru că investitorii au blocat banii aferenți a 100 de acțiuni, dar au primit doar 5 (indicele de alocare fiind 0,051). Deci, dacă facem un calcul la sumele imobilizate, probabil că randamentul real al plasamentului DIGI este chiar de sub 1%, însă pentru a ușura calculele am luat nivelul de 7% randament spre comparație”, a mai arătat directorul SAI Star Asset Management.

Prin urmare, spune el, un investitor de retail în DIGI a câștigat 7% din acest plasament, în cele circa 20 de zile de la IPO.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.