Se înființează comisii la nivelul spitalelor

Prescripția tratamentelor pentru pacienții cu afecțiuni cronice a scăzut cu aproximativ 20% din luna martie până în prezent, ca urmare a desființării comisiilor de experți de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și al celor județene, iar soluția pentru remedierea acestei situații este înființarea de comisii în cadrul spitalelor, a declarat marți președintele Alianței Pacienților Cronici din România (APCR), Cezar Irimia.

„Am propus înființarea de comisii la nivelul spitalelor și atunci va dispărea teama aceea că medicii vor fi trași la răspundere. Aceasta este recomandarea și practica internațională. Vom face o adresă oficială către minister (n.r. Sănătății) și Casa Națională pentru obligativitatea acestei comisii. Deci medicul curant apelează la colegi și le spune ce decizii a luat privind tratarea acelui pacient. Vine cu argumentele lui, iar ceilalți doi medici îl vor contrazice sau vor fi de acord și vor semna împreună recomandarea tratamentului. Este o comisie mai mult colegială pentru a nu greși medicul curant și este binevenită. Atunci când e vorba de trei medici ai alt confort ca medic prescriptor în ceea ce privește tratamentul prescris pacientului”, a precizat Irimia, la Palatul Parlamentului, la o dezbatere cu tema „Implicații legale ale prescrierii de medicamente în România: de la răspunderea personală la impactul asupra pacienților!”, informează Agerpres.

El a adăugat că i s-a părut o decizie bună desființarea comisiilor de specialiști de la nivelul CNAS, pentru ca medicul să aibă autonomie în tratarea pacientului, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Desființarea acestor comisii nu a mai creat acel confort medicului prescriptor, prin care el se culca liniștit seara că există acest filtru la nivel de Casă Națională. Din analizele pe care le-am făcut, prescripția a scăzut de la 1 martie până în prezent cu 20%. Zilnic, în România mor 130 de pacienți din patologia oncologică, mulți dintre ei cu șanse reale de supraviețuire sau chiar de vindecare, iar cu această scădere a prescripției cu siguranță numărul deceselor se va înmulți”, a susținut președintele APCR.

Întrebat de ce crede că medicii se tem să prescrie tratament, Irimia a spus că aceștia reclamă lipsa de claritate a normelor metodologice de prescriere a medicamentației.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.