Steaua va juca în Liga a IV-a
Adrian Bumbescu, fostul mare fundaş al Stelei, a declarat că echipa de fotbal a CSA Steaua va juca din sezonul viitor în Liga a 4-a.
„Am primit acceptul si vom juca din toamnă în Liga 4. Este proiectul nostru, așa cum a fost prezentat, astfel că nu e vorba de nicio fuzuiune”, a spus Adrian Bumbescu, citat de Digi Sport. El susține că echipa a depus un dosar la AMFB, prin care a demonstrat că îndeplinește toate criteriile cerute pentru a evolua în liga a patra și că răspunsul a fost unul afirmativ.
Bumbescu a mai dezvăluit faptul că echipa lui Ion Ion va evolua pe terenul 5 din Complexul Ghencea, teren care se prezintă în condiții foarte bune. Acolo se vor construi și două tribune, de maximum 2.000 de persoane, unde să poată asista suporterii.
Reunirea celor de la CSA Steaua se va face la data de 10 iulie, în Ghencea, după care la 23 iulie se va pleca în cantonament la Cheile Grădiștei.