Scandal pe legea vaccinării obligatorii
Proiectul de lege care prevede vaccinarea obligatorie este deficitar din foarte multe puncte de vedere, în special pentru că încalcă o serie de drepturi fundamentale înscrise în legislația națională și internațională, a susținut, joi, într-o dezbatere, avocata Alexandra Oberschi, reprezentant al Asociației Pro Decizii Informate.
„Am semnalat aceste lucruri autorităților în cele două runde de dezbateri publice care au avut loc. Sperăm că vor înțelege aspectele pe care le-am semnalat. Obligativitatea în sine este un aspect pe care îl considerăm abuziv și sancționabil în sensul că vaccinul, fiind un medicament care nu este lipsit de riscuri — sunt inclusiv pe prospecte și există raportări de reacții adverse—, nu poți să îl faci cu forța, să obligi un cetățean să își injecteze o substanță care îi poate face rău. Aceasta este o decizie pe care o ia un părinte sau un cetățean informat după o atentă dezbatere a situației sale particulare împreună cu medicul său, trebuie să îl informeze corect, în conformitate cu legea care reglementează drepturile pacienților, inclusiv consimțământul informat”, a declarat Alexandra Oberschi, informeaza Agerpres.
Ea a subliniat că propunerea Asociației, transmisă autorităților, a fost ca orice cetățean care accesează un medicament să fie informat cu privire la compoziția, efectele lui și să fie evaluat el și familia. „Există foarte mulți părinți care raportează efecte grave de pe urma vaccinării. Statul ar trebui să verifice dacă copilul respectiv poate fi vaccinat, să fie făcute analize amănunțite pe partea de alergologie, imunologie. Au fost copii despre care medicii au recunoscut că nu trebuiau vaccinați. Un medic se uită dacă are roșu în gât, îi pune pe copii la rând ca pe sărmăluțe și îi vaccinează din maternitate, apoi vin alți medici, care spun că nu trebuiau vaccinați”, a mai declarat avocata.
În ceea ce privește decesele urmare a rujeolei, înregistrate în ultima vreme, Oberschi a punctat că sunt foarte multe semne de întrebare pe care le-a adresat autorităților, dar nu a primit încă niciun răspuns. „Documentele oficiale de pe site-ul Centrului de boli transmisibile arată că victimele decedate, care în mass-media sunt date ca fiind decese cauzate de rujeolă, aveau pre-condiții grave și foarte grave. De asemenea, la cauza decesului, din 28 de cazuri apare în două rujeola alături de alte cauze ale decesului. Deci, așteptăm să cunoaștem care a fost cauza decesului. Sunt semne de întrebare”, a susținut Oberschi.