Navalnîi vrea să-l detroneze pe „țarul Putin”
Opozantul străbate Rusia pentru a-l concura pe Vladimir Putin la prezidențialele de anul viitor, relatează luni AFP, prezentând un portret al acestuia chiar de Ziua Rusiei, când Navalnîi a anunțat organizarea unor manifestații împotriva puterii la Moscova și în regiuni.
Într-una dintre zile a fost la Tver, oraș situat la 160 km de Moscova, pe Volga, unde a fost întâmpinat de sute de persoane. „Putem câștiga alegerile”, a lansat el, adresându-se mulțimii. „Putem câștiga pentru că majoritatea este cu noi”, s-a declarat convins el.
La 41 de ani, opozantul îi atacă pe „greii” politicii ruse în înregistrările sale video anticorupție vizionate de milioane de internauți și a scos în stradă o nouă generație de protestatari.
În timp ce Vladimir Putin refuză pentru moment să-și oficializeze candidatura la prezidențialele din martie viitor, Aleksei Navalnîi își multiplică deplasările în provincie pentru a deschide birouri de campanie. Obiectivul său: strângerea a circa 300.000 de semnături necesare pentru a se prezenta în pofida numeroaselor obstacole.
În timp ce el se adresează susținătorilor săi, ochiul drept îi este încă închis pe jumătate în urma unei agresiuni cu un colorant verde, folosit în Rusia pe post de dezinfectant. În urma atacului cu dezinfectant (zelionka), el a urmat un tratament în Spania. În prezent, el este încadrat de doi tipi masivi care par să-i asigure securitatea, potrivit Agerpres.
Navalnîi asigură că spune „lucruri banale”, dar „fără teamă să le spună cu voce tare”: „Zeci de milioane dintre concetățeni trăiesc în sărăcie, în timp ce statul dispune de o bogăție colosală”, denunță el.
De când s-a făcut cunoscut prin discursurile sale înflăcărate în cursul manifestațiilor care însoțeau revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin în 2012, Aleksei Navalnîi s-a impus ca prim opozant al acestuia.
Evocat la televiziunea publică numai într-o lumină negativă, el se servește de YouTube, Twitter și Instagram pentru a se adresa alegătorilor. El își multiplică de asemenea aparițiile publice, un exercițiu în care acest avocat de formație excelează.
El a fost ținta a numeroase agresiuni, dar a și numeroase urmăriri judiciare, între care una l-a adus la închisoare pe fratele său, vizând — potrivit susținătorilor săi — să-i potolească ambițiile.
Navalnîi a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare în acest an pentru deturnare de fonduri, ceea ce l-ar putea împiedica în mod legal să candideze.
„Nu putem decât să-i forțăm să-mi înregistreze candidatura”, insistă el în fața publicului său. „Este evident că Putin nu vrea să ajungă la o dezbatere cu mine”.
Campania sa începe totuși să creeze probleme autorităților. În martie, una dintre înregistrările sale video, în care îl acuza pe premierul Dmitri Medvedev de corupție, a scos în stradă mii de persoane în plin centrul Moscovei și în zeci de orașe.
O astfel de mobilizare, marcată prin 1.000 de arestări în Capitală, nu mai fusese văzută de mulți ani și opozantul speră să repete acest succes luni, 12 iunie, cu noi demonstrații în mai multe orașe și în centrul Moscovei.
Ultimele manifestații au fost marcate de prezența a numeroși tineri, uneori încă adolescenți care nu l-au cunoscut decât pe Vladimir Putin la putere.
„Vreau să trăiesc într-o țară liberă, vreau o presă liberă și libertate de exprimare”, explică Ilia, student la jurnalism în vârstă de 20 de ani, venit să-l susțină pe opozant la Tver.
La sediul de campanie din Moscova, Serghei, un student de 20 ani, se întreabă cum găsește Aleksei Navalnîi forța de a continua: „El își păstrează buna dispoziție în timp ce fratele său este în închisoare și în timp ce la el acasă se fac mereu percheziții…”
Proprietarii imobilului în care se află sediul de campanie al lui Navalnîi încearcă să se debaraseze de acest locatar incomod, mergând până la schimbarea broaștelor de la uși și întreruperea curentului electric. Directorul său de campanie la Moscova, Nikolai Liaskin, acuză autoritățile și anunță: „Nu vom pleca!”
Opozantul nu este la prima sa campanie și a creat surpriză în 2013, clasându-se al doilea la alegerile municipale din Moscova.